Ce conţine Pidalionul - Codul Penal al Bisericii Ortodoxe. Pedepsele prevăzute pentru preoţii care fură sau sunt prinşi cu prostituate
0Biserica are încă de la Cincizecime, momentul instituirii ei în chip văzut, o serie de reguli pe care slujitorii şi credincioşii trebuie să le respecte pentru a putea face parte din această comunitate. Cu timpul, canoanele sau reglementările bisericeşti au fost cuprinse în adevărate coduri penale.
Odată cu dezvoltarea Bisericii, au apărut şi primele norme morale şi practice care să îndrume viaţa creştinilor, dar şi a clericilor. Canoanele Bisericii cuprind reglementări privitoare la cult, la morala creştină, la disciplina clerului (mirean şi monahal) şi la organizarea bisericească.
Pidalionul („cârma“ în limba greacă) este o colecţie completă de canoane cu comentarii, făcută de iero¬monahul Agapiu în 1787 şi de călugărul Nicodim, cu binecuvântarea patriarhului Neofit al VlI-lea al Constantinopolului.
Cârma Bisericii care cuprinde canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice, ale Sinoadelor locale şi ale unor părinţi ai Bisericii, însoţite de comentarii ale unor teologi precum Ioan Zonara, Alexie Aristin şi Teodor IV al Antiohiei. Fiecare reglementare este însoţită de o pedeapsă în cazul încălcării, astfel că Pidalionul arată ca un Cod Penal al Bisericii.
Dacă citim, de exemplu, canoanele Sfinţilor Apostoli vedem o mare preocupare în primul secol creştin faţă de disciplina clerului. Pedepsele pentru încălcare legii morale sau bisericeştii erau foarte dure, plecând de la afurisenie şi ajungând la caterisire în cazul slujitorilor.
Astfel, canonul 6 al Apostolilor spune că „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul lumeşti purtări de grijă să nu ia asuprăşi, iar de nu să se caterisească”, iar canonul 9 vorbeşte despre credincioşii care merg la biserică şi nu sunt atenţi la slujbă sau nu se ămpărtăşesc: „Toţi credincioşii cei ce intră (în biserică) şi aud Scripturile, dar nu îngăduiesc la rugăciune, şi la Sfânta Împărtăşire, ca unii ce fac nerânduială în Biserică trebuie să se afurisească.“
Mai departe, în canonul 18, apostolii Mântuitorului vorbesc despre incompatibilitatea cu preoţia a celor care se căsătoresc cu „văduvă, ori lepădată, ori curvă, ori slujnică ori din cele de la Teatre”.
Canonul 25 prevede caterisirea slujitorului, indiferent că este episcop, preot sau diacon, care „întru curvie, ori în călcare de jurământ, ori în furtişag, prinzându-se, să se caterisească, şi să nu se afurisească.“ De asemenea, nici clericii care îşi lovesc credincioşii nu scapă de pedeapsa caterisirii. „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, ce va bate pe credincioşii care ar păcătui, ori pe necredincioşii care ar fi nedreptăţit, ori prin unele ca acestea ar voi a-i înfricoşa, poruncim să se caterisească. Că nicăieri Domnul ne-a învăţat acestea“ (canonul 27).
Alte canoane interzic cumpărarea cu bani a harului pentru a deveni preot sau episcop şi decid excluderea din cler şi oprirea lor de la împărtăşanie atât a celui care a oferit bani, cât şi a ierarhului care a primit bani pentru hirotonie.
Nici în „cârciumă“ nu ar trebui să fie văzuţi preoţii, deoarece canonul 54 al Sfinţilor Apostoli spune: „Dacă vreun cleric se va vădi mâncând în cârciumă, să se afurisească, afară numai dacă în călătorie găzduind pentru nevoie într-o casă de oaspeţi”.
De asemenea, canoanele Apostolilor spun că slujitorii domnului care nu postesc Postul Mare sau în zilele de miercuri şi vineri trebuie caterisiţi (canonul 69). Desigur, cei care suferă de anumite boli care îi împiedică să poată mânca de post sunt iertaţi de această pedeapsă.
Pe aceeaşi temă: