Câteva zeci de persoane au protestat la Constanţa, nemulţumite de administraţia locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 40 de persoane au protestat, sâmbătă seară, în faţa Prefecturii Constanţa, fiind nemulţumite de administraţia locală. Oamenii au reclamat, între altele, modul în care s-a făcut deszăpezirea şi faptul că urmează să fie achiziţionate autobuze diesel pentru transportul în comun şi nu electrice.

Protestul a fost organizat de Asociaţia Constanţa Ia Atitudine, care a mai desfăşurat în anii trecuţi acţiuni similare la adresa administraţiei locale, fiind anunţat pe o reţea de socializare. 

Participaţii s-au adunat în faţa Prefecturii în jurul orei 18.00, venind cu pancarte pe care scria “Vrem transport civilizat, nu sicriu improvizat”, “Verdeaţă nu betoane”, “Vrem dezvoltare, nu ajutoare“, “Dacă nu ningea, nu era zăpadă”, “Ne-aţi făgăduit marea cu sarea”.

Oamenii au spus că sunt nemulţumiţi de modul în care a fost realizată deszăpezirea, reclamând că nu există un registru al spaţiilor verzi şi că autorizaţiile de construire sunt emise ”haotic”. O altă problemă ridicată de manifestanţi se referă la transportul în comun.

“Primăria urmează să achiziţioneze mijloace de transport noi, dar nu s-a consultat cu populaţia ca aceastea să fie electrice, nepopulante, cumpără tot diesel, care poluează şi în acest mod nu se rezolvă problema oraşului nostru”, a declarat Robert Manea, membru al Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine. 

Manifestanţii au pornit apoi într-un marş pe străzile şi bulevardele Constanţei.

Organizatorii spun că au dorit ca prin acest protest să tragă un semnal de alarmă despre felul în care Primăria Constanţa gestionează problemele ridicate de ei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată