Alianţa Studenţilor din România intră în lupta pentru subvenţionarea transportului: „La Constanţa se încalcă Legea Educaţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atrage atenţia autorităţilor locale din Constanţa că încalcă Legea educaţiei neacordând reducerea cu 50% la transportul în comun pentru elevi şi studenţi.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine demersurile Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa şi ale Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Cele două organizaţii au solicitat Primăriei Constanţa alocarea sumelor necesare pentru a asigura reducerea preţurilor pentru transport local în comun cu 50% pentru toţi elevii şi studenţii din municipiu.

ANOSR se declară dezamăgită de atitudinea administraţiei locale în contextul în care există mai multe cazuri în ţară, în care studenţii beneficiază de acest sprijin.

„Mai mult, în cazul elevilor, prin faptul că nu asigură reducerea de 50% pentru transportul local în comun, Primăria şi Consiliul Local Constanţa încalcă prevederile Legii Educaţiei Naţionale“, au atras atenţia studenţii.

Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa au anunţat că au în vedere acţionarea autorităţilor locale în instanţă.

„Autorităţile locale ar trebui să investească mai mult în susţinerea învăţământului, iar Constanţa este din păcate un contraexemplu.

Deşi reprezentanţii studenţilor şi ai elevilor au făcut apel la autorităţile locale pentru a fi susţinuţi şi pentru a beneficia de reducerea transportului în comun cu 50%, aşa cum se întâmplă în alte centre universitare, au fost ignoraţi complet.

Mai mult, decidenţii constănţeni ignoră chiar şi legea. ANOSR şi organizaţiile studenţeşti membre din toată ţara sunt alături de colegii din Constanţa în luptă pe care o duc!“, a declarat Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR.  

Vă mai recomandăm

Părinţii susţin elevii constănţeni în demersul de obţinere a subvenţiei pentru transport şi a cotei promise de 6% din PIB pentru Educaţie

Elevii din Constanţa cer transport subvenţionat, ca în alte oraşe mari

Cum alegem specializarea din anii de liceu

Copiii care ne dau speranţă. Chimistul, Tehniciana şi Balerina

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?