Weekend la Castel şi experienţe inedite la InfiniTIFF, locul unde spectatorii pot decide finalul unui film. „Va fi provocare adresată publicului şi cinefililor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Weekend la castel  FOTO TIFF

În primul weekend de la TIFF, cinefilii au parte de o experienţă inedită la InfiniTIFF, un spaţiu transformat într-un loc al experimentelor, şi de ore relaxante cu familia la atelierele şi filmele de la Castelul Banffy din Bonţida.

„Veţi vedea acolo, hai să spunem, viitorul. Veţi vedea acolo noi direcţii, experienţe noi, incitante, provocatoare, realitate virtuală, instalaţii, workshop-uri. Va fi provocare adresată publicului şi cinefililor, dar mai ales celor interesaţi de tehnologie şi mai puţin de  formele tradiţionale de cinema“, spunea despre InfiniTIFF, la conferinţa de presă, Tudor Giurgiu TIFF.

Locul unde vor avea loc aceste experienţe este InfiniTIFF, situat pe strada Bariţiu, unde a fost odinioară o casă de modă.

De azi, 3 iunie, puteţi experimenta ce se întâmplă în Doom Room.

O instalaţie unică, o combinaţie de elemente performative live şi ficţiune VR care te poartă într-o călătorie de auto-descoperire. Grupuri de câte şase participanţi legaţi la ochi intră o dată într-o încăpere, unde înghenunchează şi intră virtual în pielea unui vânător care ţine în mână o inimă însângerată. Ei parcurg un spectru de emoţii şi spaţii care le va face inima să bată mai repede. Călătorind prin aceste realităţi fabricate, pline de senzualitate şi suspans, participanţii încep să caute un sens care se va concretiza la final în înţelegerea faptului că ei înşişi sunt prezenţi fizic în singura poveste posibilă – a lor“, astfel prezintă programul organizatorii TIFF.

Proiecţii încep de la ora 17.00 - oră pentru care s-au epuizat biletele - până la ora 20.00. Bilete se pot cumpăra de pe biletmaster.ro (AICI).

Weekend cu familia la Bonţida

În primul weekend de festival, între orele 12.00 şi 17.00, copiii pot experimenta lucruri noi la atelierele pregătite special pentru ei la Castelul Banffy de la Bonţida, în cadrul TIFF-ului: cum să picteze pe ceramică, cum să salveze vieţi acordând primul ajutor, cum să construiască folosind natura ca materie primă sau cum să facă dulceaţă de căpşuni.

Sâmbătă seara, 3 iunie, de la de la 21.45, e rândul adulţilor să se relaxeze în faţa marelui ecran. Ei vor putea urmări Roar: Sub asediul fiarelor, despre care se spune că e „cel mai periculos film făcut vreodată’’ şi că niciunul din cele peste 150 de animale nu fost rănit, însă mai mult de 70 dintre membrii echipei şi actori, da.

Duminică seara, 4 iunie, de la aceeaşi oră, va rula „Metropolis“, distopia futuristă creată de regizorul Fritz Lang în 1927, va fi acompaniată live de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

VIDEO Gala de deschidere a TIFF 2017: „Avem filme în biserică, dar şi filme erotice. Avem multă comedie, comedie neagră, avem şi manele”

VIDEO Surprizele TIFF 2017: mai multe comedii, experienţe de realitate virtuală, filme erotice pe peliculă de 16 milimetri

Zece motive pentru care nu trebuie să ratezi TIFF 2017: de la Alain Delon la Armand Assante şi la Tora Vasilescu

Tudor Giurgiu, directorul TIFF: „Alain Delon încheie un ciclu dedicat unei epoci de glorie a filmului. Anul viitor vom face o schimbare“

VIDEO Detalii despre TIFF 2017, cel mai important festival de film din România

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie