VIDEO Poate să vină iarna! Boc şi Boagiu pleacă cu ghete de iarnă din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghetele „Clujana“ poartă însemnele aniversare

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, prezenţi vineri la Cluj cu ocazia inaugurării centurii ocolitoare a municipiului, au primit câte o pereche de ghete de iarnă marca Clujana. Cadourile le-au fost înmânate de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Ghetele făcute cadou fac parte dintr-o ediţie limitată a producătorului, care împlineşte sâmbătă 100 de ani de existenţă. Astfel, premierul a primit o pereche de ghete de iarnă, măsura 41, iar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, o alta, măsura 38.

Bucuros de cadou, Emil Boc a spus că se poate mândri oriunde în lume cu ghetele primite. „Din copilărie nu am mai purtat încălţăminte de la Clujana. E un lucru cu care mă voi mândri oriunde în ţară sau în străinătate. E un produs românesc sută la sută. Sunt mândru, mulţam fain", a spus premierul.

Ghetele, exact pe măsura ei, i-au plăcut şi Ancăi Boagiu, ministrul Transporturilor, care a promis că le va încălţa chiar în ziua în care le-a primit în dar.

Clujana a scos pe piaţă o ediţie limitată, de trei mii de ghete de iarnă, prin care marchează împlinirea a 100 de ani de la înfiinţare.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA