VIDEO Harlem Globetrotters, eveniment reuşit doar pe jumătate (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Americanii au prestat exact acelaşi spectacol ca în urmă cu doi ani

Showul celor de la Harlem Globetrotters, pentru a doua oară în Cluj, a fost reuşit doar pe jumătate. Numai aproximativ 1300 de spectatori s-au înghesuit în Sala Sporturilor, dar prestaţia americanilor nu a avut nimic în plus faţă de evenimentul din urmă cu doi ani

În urmă cu doi ani, când evenimentul a fost organizat de clubul „U" Mobitelco, evenimentul „Harlem Globetrotters la Cluj" a fost o reuşită totală, Sala Sporturilor fiind arhiplină. De data aceasta, preţul exorbitant stabilit pentru bilete, coroborat cu prestaţia trupei, a dus la nenumărate nemulţumiri.

Evenimentul început cu un show al mascotei Globie, care a interacţionat în permanenţă cu publicul, a continuat cu reprezentaţia propriu-zisă a celor de la Harlem, trupă de baschet demonstrativ arhicunoscută în toată lumea. Showul, care nu a avut nimic în plus faţă de evenimentul din urmă cu doi ani, a nemulţumit o parte a publicului, care a plecat înainte de încheierea sa.

Plictisiţi, spectatorii au început să părăsească sala, considerând că sumele între 60 şi 150 de lei plătite pentru a vedea live vedetele din SUA, au fost foarte mari. „Ne bucurăm că am venit la Cluj, pentru a doua oară. Suntem încântaţi de oraşul vostru, este foarte frumos şi sperăm să mai revenim. Nu ştiu foarte multe despre Ronmânia, dar sper că voi afla în perioada următoare", a declarat Bull Bullard, unul dintre componenţii trupei.