VIDEO Filmul românesc „Roxanne“ a avut premiera la Cluj. „E un lungmetraj care s-a născut destul de greu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şervan Pavlu în filmul „Roxanne“ care a avut premiera pe 12 octombrie la Cluj FOTO: Adevărul

Filmul românesc „Roxanne“ a avut, sâmbătă seara, premiera la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, singurul de acest gen din ţară şi cel mai mare din Europa. Vizionarea lungmetrajului a fost urmată discuţii dintre cinefili şi regizorul Valentin Hotea. La premieră a venit şi actriţa Diana Dumbravă.


Pelicula a plecat de la un fapt real: o dedicaţie dată, în liceu, de regizorul Valentin Hotea, unei fete la Radio Europa Liberă.

„Eram tânăr şi neliniştit atunci“, le-a spus regizorul clujenilor din sala cinematografului „Florin Piersic“ din Cluj.

Piesa dedicată se numea „Roxanne“, ca şi titlul filmului. După dedicaţie, a urmat o „vizită“ a Securităţii.

Pelicula spune povestea lui Tavi Ionescu, un bărbat de 38 de ani, care îşi cere dosarul de la Securitate şi încearcă să afle cine l-a turnat că a făcut acea dedicaţie. Citindu-şi dosarul află că are un fiu cu prietena din liceu, prietenă care este căsătorită cu cel mai bun prieten al său. Filmul nu reia „era Ceauşescu“, ci prezintă azi consecinţele acelei perioade.

Dacă rolul lui Tavi Ionescu este interpretat de actorul Şerban Pavlu, rolul prietenei din liceu este jucat de Diana Dumbravă, o actriţă care a câştigat, în 2003, premiul de interpretare pentru cea mai bună actriţă –-Leopardul de argint, la Festivalul de film de la Locarno.

Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Mihai Călin, Valeria Seciu, Adrian Vancica, Anghel Damian, Corina Moise. Scenariul a fost scris de Ileana Muntean şi Valentin Hotea, iar imaginea îi aparţine lui Alexandru Sterian.

Despre film , regizorul a afirmat: „E un lungmetraj care s-a născut destul de greu“. Alte declaraţii în video de mai jos:

Mai puteţi citi:

VIDEO Trei zile de comedie la Salina Turda. Turiştii vor putea admira frumuseţile salinei şi vor viziona gratuit scurtmetraje din Festivalul Comedy Cluj

Teatru în „grotă“, la 200 de metri adâncime. O adaptare după „Iona“ de Marin Sorescu se va juca pe lacul din Salina Turda

VIDEO După TIFF, Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj are un buget „sensibil“ mai mic. Veste bună pentru cinefili: biletele nu se scumpesc

Cel mai mare festival de comedie din Europa, „Comedy Cluj”: 10 zile, peste 100 de filme din 35 de ţări

Oana şi Amza Pellea vor fi premiaţi la Festivalul Internaţional Comedy Cluj

FOTO Frumuseţile neştiute ale Clujului. Bonus: o călătorie spre centrul pământului

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie