Vaccinul-minune împotriva tuturor formelor de gripă, tot mai aproape de a deveni realitate. Boala provoacă anual peste o jumătate de milion de decese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii sunt optimişti şi cred că au găsit în sfârşit vaccinul capabil să oprească gripa. FOTO: Pixinio.

Uitată cu desăvârşire sau trecută în plan secund după declanşarea pandemiei de Covid-19, gripa sezonieră continuă să-i preocupe pe specialişti, în condiţile în care anual mor sute de mii de oameni din cauza bolii. Realizarea unui vaccin comun pentru toate tipurile de gripă a fost privită mult timp cu rezerve, însă un grup de oameni de ştiinţă este aproape de o mare reuşită.

Coşmarul gripei sezoniere a fost dat uitării de autorităţile sanitare din întreaga lume, pe fondul asaltului pandemiei de Covid-19. Asta deşi cifrele arată că „banala” gripă sezonieră, care revine an de an în timpul sezonului rece, ucide anual sute de mii de oameni. Potrivit cifrelor oficiale, în medie în lume se înregistrează anual circa 600.000 de decese din cauza gripei sezoniere. Numai în Uniunea Europeană mor în fiecare an 40.000 de oameni din cauza acestei boli, conform cifrelor oficiale.

Potrivit datelor oficiale, în România, 138 de oameni au murit din cauza epidemiei de gripă, în sezonul 2018-2019, cu nouă mai mult decât în sezonul anterior, iar zecii de mii de oameni au fost afectaţi de boală. Numai în intervalul decembrie 2019-martie 2020, în România au murit 70 de oameni din cauza gripei, până la data de 25 martie. Datele sunt oficiale şi se găsesc pe pagina de internet a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.  

Un vaccin minune

Deşi eforturile depuse anual de autorităţile din întreaga lume şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sunt uriaşe, virusurile care provoacă această boală aparent banală nu au putut fi eradicate, ci doar s-a limitat răspândirea, iar rata mortalităţii este de 0,1 %. 

Oamenii de ştiinţă şi-au propus să realizeze un vaccin care să ofere imunitate contra tuturor tulpinilor virusurilor gripale. Recent, un astfel de a trecut un test clinic important, notează Science Alert.

Testele au trecut cu succes de primele două faze Dezvoltarea vaccinului FLU-v a durat aproximativ o decadă şi deşi nu este o formă de imunizare împotriva tuturor patogenilor care stau la baza gripei, imunizarea cu spectru larg pe care o oferă se dovedeşte a fi importantă pentru starea de sănătate publică dacă cercetătorii şi autorităţile decid că acesta poate fi administrat în siguranţă oamenilor.

„Până în prezent, am efectuat patru studii clinice cu FLU-v”, a anunţat Olga Pleguezuelos, membră a echipei din cadrul companiei farmaceutice SEEK, cea care a creat acest vaccin. Potrivit spuselor sale, vaccinul induce răspunsuri celulare şi de anticorpi care pot fi detectate la şase luni după imunizare. O astfel de rezistenţă este, în viziunea cercetătorilor, de nepreţuit, având în vedere rapiditatea cu care virusurile gripei se pot schimba. De altfel, în fiecare sezon gripal, cercetătorii trebuie să prezice tulpinile viitoare şi să dezvolte vaccinuri, dar acestea riscă să fie ineficiente dacă virusul mută la jumătatea sezonului sau dacă apare o tulpină neaşteptată.

Ce aduce nou Flu-v

În trecut, spune Pleguezuelos, cercetările s-au concentrat pe găsirea unui „super anticorp”. Dar această abordare nu a avut succesul aşteptat, aşa că de această dată, cercetătorii s-au concentrat asupra virusului însuşi, încercând să înţeleagă părţile care rămân aceleaşi, indiferent de tulpină.

Folosind un algoritm computerizat, echipa a reuşit să identifice părţile proteice ale virusurilor gripale care rămân neschimbate de-a lungul timpului. „FLU-v conţine patru componente diferite împotriva a patru regiuni diferite ale virusului gripal, astfel încât, dacă una este schimbată, trei vor fi în continuare eficiente”,  a explicat Pleguezuelos.

FLU-v funcţionează prin activarea celulelor T care pot detecta regiunile virusului gripal care nu s-au schimbat de-a lungu timpului, iar în acest fel este declanşat un lanţ de reacţii chimice şi biologice care activează sistemul imunitar şi care distrug infecţia.

„A fost nevoie de mulţi ani pentru ca comunitatea ştiinţifică să recunoască faptul că abordarea celulelor T este una valabilă”, a declarat Pleguezuelos pentru ScienceAlert.

Dacă FLU-v îşi va dovedi 100% eficiacitatea împotriva oricărei forme de gripă, acesta va fi cu adevărat un pas mare înainte pentru medicină. 

Autorii spun că vaccinul este gata să intre în dezvoltarea clinică în faza a III-a pentru a testa siguranţa şi eficacitatea împotriva virusului gripal.  Amesh Adalja, un specialist în boli infecţioase la Universitatea Johns Hopkins, merge mai departe cu estimările. „Mai demult se glumea că un vaccin antigripal universal este întotdeauna la cinci ani distanţă”, a spus Adalja. „Dar cred că, de data aceasta, va veni într-adevăr în următorii cinci ani”, a mai spus omul de ştiinţă. Studiul a fost publicat în Annals of Internal Medicine, unde pot fi găsite mai multe detalii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite