USL Cluj a semnat un protocol cu BNS pentru alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Lăpuşan

USL Cluj a semnat, miercuri, un protocol de colaborare cu filiala judeţeană a Blocului Naţional Sindical (BNS), care prevede susţinerea de către sindicalişti a candidaţilor uniunii la alegerile locale.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii USL îşi propun să fie mai aproape de sindicalişti şi de problemele lor, pe care vor încerca să le rezolve.

"Cei de la BNS sunt serioşi, oameni care înţeleg vremurile, e important să existe un dialog între cetăţeni şi administraţie. Vom fi aproape de sindicalişti şi de problemele lor, pe care vom încerca să le rezolvăm. Protocolul dintre USL şi BNS, care are la bază principii precum democraţia, egalitatea şi solidaritatea, prevede susţinerea de către BNS Cluj a candidaţilor USL Cluj la alegerile locale", a spus Lăpuşan, citat de Mediafax.

Liderul BNS Cluj, Nati Ariton, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că sindicaliştii se regăsesc în programele USL.

"Am rezerve faţă de politic, dar am făcut acest pas de a merge alături de USL pentru că ne regăsim în programele USL. Sindicatele nu pot sta deoparte şi trebuie să facem ceva pentru clujeni. Am făcut o înţelegere cu USL, nu vrem beneficii, ci să se creeze locuri de muncă şi dialogul social care este necesar", a spus Ariton.

Săptămâna trecută, USL Cluj a încheiat un protocol similar cu filiala Cartel "Alfa".

BNS are în judeţul Cluj 16.000 de membri.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie