„U“ Cluj, remiză la Timişoara!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtean (în violet) a fost mereu blocat de jucătorii clujeni

Universitatea Cluj a obţinut un punct pe Bega, în fieful singurei echipe din campionat neînvinse în această ediţie, iar postul lui Marian Pană pare să fie în siguranţă. De partea cealaltă, Timişoara a ratat şansa de a deveni lider în Liga I, după ce a remizat pe propriul teren, scor 2-2, cu Universitatea Cluj. Patronul Marian Iancu era furios după meci, anunţând că duce echipa la psiholog!

Universitatea Cluj a obţinut un punct pe Bega, în fieful singurei echipe din campionat neînvinse în această ediţie, iar postul lui Marian Pană pare să fie în siguranţă. Bănăţenii au deschis scorul încă din minutul 4, când Mircea Axente a profitat de o eroare colectivă a defensivei clujene. „U“ s-a trezit repede şi a egalat prin Zsolt Szilagyi, „unicul căpitan“ împingând balonul în plasă la primul lui meci ca titular în campionat (minutul 12).

După un sfert de oră, Gabriel Machado (foto) a mai arătat o dată că se află într-o formă de zile mari şi a adus Universitatea în avantaj, după o gravă eroare a lui Cisovsky. Cu 20 de minute înainte de final, Zicu, vedeta timişorenilor, a egalat, iar rezultatul de egalitate s-a păstrat până la ultimul fluier al meciului. Rezultatul îi asigură lui Marian Pană continuitatea pe banca tehnică.

Cosmin Contra: "Am luat goluri pe două greşeli mari cât casa"

Marian Pană: "Sunt mulţumit doar de prima repriză"

„Vreau să ştiu cum s-a pregătit meciul ăsta, am făcut o primă repriză execrabilă! Nu-mi imaginez Poli Timişoara în acest fel, într-un „11" fără Magera, fără Scutaru. Am încredere că se vor trage concluziile de rigoare, vreau rapoarte şi analize. Reuşim să ne batem joc de noi şi de situaţia din teren, dacă nu găsim soluţii, vom apela la psiholog!", a comentat Iancu.

Bănăţenii se pot lăuda totuşi cu un câştig, Ianis Zicu, care şi-a revenit total, marcând aseară şi ajungând la golul cinci pentru trupa lui Contra în ultimele trei etape! Totuşi, Iancu ştie că rezultatele bune nu stau doar în Ianis: "Zicu nu poate să aibă realizări importante fără echipă, nu trebuie să depindem de el".

2-2

FC Timişoara: Pantilimon - Helder, Luchin, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Curtean - Chiacu (Magera 51), Goga (Nikolici 65), Zicu - Axente. Antrenor: Cosmin Contra.

„U" Cluj: Huţan - Buhuş, Szilagyi (Cenic 70), Izvoranu, Mendy - Balde, Reinaldo - V. Gheorghe (Delgado 80), Boştină (Piţ 80), Păcurar - Machado.  Antrenor: Marian Pană.

Goluri: Axente (4), Zicu (68) / Szilagyi (12), Machado (28)

Eliminat: Delgado (85)

Stadion „Dan Păltinişanu": 5.000

Arbitru: Alexandru Deaconu (Bucureşti).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală