TIFF, cel mai mare festival de film din România, costă 150.000 de euro pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele TIFF; Tudor Giurgiu, a susţinut că situaţia de anul acesta a fost fără precedent. FOTO: Remus Florescu

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a primit 440.000 de euro la Guvern  cu zece zile înainte de debut. Cu banii aceştia, cel mai mare eveniment cinematografic din România ajunge la un buget de 1,5 milioane de euro, adică 150.000 de euro pentru fiecare dintre cele 10 zile ale festivalului.  60% din buget provine din sponsorizări.

Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 3,1 milioane de lei, pentru susţinerea proiectelor culturale din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, şi Astra Film Festival.”Bugetul pe anul acesta al Ministerului Culturii a fost suplimentat cu peste 3 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru ca Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Festivalul de Film ASTRA să se poată desfăşura fără perturbări”, a anunţat, marţi, la Bucureşti, după şedinţa Guvernului, Kelemen Hunor, viceprim-ministru, ministru al Culturii. Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a susţinut, luni, că festivalul se află într-o situaţie fără precedent: “Cu 10 zile înainte de începere nu ştim dacă avem finanţarea de 2 milioane de lei (444.000 de euro-nr) de la Ministerul Culturii. Ministrul Kelemen Hunor a spus că a moştenit  o situaţie unică în bugetul ministerului: nu a fost alocat niciun leu pentru evenimentele mari. Nici la TIFF şi nici la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu”. Pentru a rezolva situaţia, ministrul Culturiil, Kelemen Hunor, a solicitat adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru a face posibilă finanţarea celor două evenimente, de la Cluj şi Sibiu. “Dacă nu vom primi alocarea de la Guvern vom fi puşi într-o situaţie neplăcută de a rămâne datori la firme de distribuţie, la trupe sau la furnizori”, a mai spus Giurgiu. 

Bugetul TIFF: 1,5 milioane de euro pentru 10 zile 

Bugetul TIFF din anul acesta este de 1,5 milioane de euro, 60% din sumă provenind din sponsorizări private. Restul, de la Ministerul Culturii, Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.  Festivalul durează 10 zile, din 10 mai până în 8 iunie. 

În ultimii ani, Ministerul Culturii a contribuit cu 2 milioane de lei la bugetul TIFF, sumă aşteptată şi anul acesta. „Este de datoria ministerului să sprijine excelentele mari festivaluri ale vieţii culturale transilvănene. Hotărârea va prevede ca Ministerul Culturii să contribuie cu două milioane de lei la bugetul Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, cu un milion de lei la bugetul Festivalului de Teatru de la Sibiu şi cu 100 de mii de lei la bugetul Festivalului de Film Astra, de la Sibiu”, a spus ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Citeşte şi

VIDEO Ghid complet TIFF 2014: cât costă biletele şi care sunt filmele şi evenimentele pe care nu trebuie să le ratezi

VIDEO TIFF 2014: Actriţa nominalizată la Oscar Debra Winger va discuta cu cinefilii clujeni despre gazele de şist

Mai multe pentru tine:
Maia Sandu vine la Bucureşti pentru a participa la Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale. Va avea o întrevedere cu Nicuşor Dan
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță