Taximetriştii clujeni vor majorarea tarifelor. Consilierii locali decid mâine dacă aprobă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Cluj-Napoca se întâlnesc mâine, la ultima şedinţă, unde vor decide dacă măresc tarifele la taximetre sau nu. Reprezentanţii taximetriştilor au cerut, în urmă cu două săptămâni, mărirea tarifelor de la 2 la 2,25 lei per kilometru.

Majoritatea taximetrelor din Cluj-Napoca au un preţ de 1.79 lei pe kilometru ziua şi 1.99 lei pe kilometru noaptea. În oraş sunt doar două firme care practică tariful maxim de 2 lei, aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local din 2008.

Taximetriştii spun că majorarea tarifelor e necesară în condiţiile în care în ultimii cinci ani s-a majorat preţul combustibilului, dar şi al asigurărilor.
În urmă cu două săptămâni, reprezentanţii taximetriştilor s-au întâlnit cu cei ai Primăriei Cluj-Napoca şi au cerut mărirea tarifelor de la 2 lei (tariful maximal) la 2,25 lei.

Proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor la taxi va fi supus votului consilierilor locali în cadrul şedinţei de mâine, 30 decembrie. Dacă va primi votul consilierilor, de la anul, clujenii vor plăti mai mult la o cursă de taxi.

Mai puteţi citi:

Consiliul local Cluj-Napoca sprijinină asociaţiile de proprietari cu 30% pentru reabilitarea termică a blocurilor

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare