Se caută bursieri într-un program derulat la Cluj de o universitate britanică. Care este valoarea unei burse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acord oameni de afaceri  FOTO: pexels.com

Organizatorii programului EMBA University of Hull la Cluj anunţă că până pe 20 noiembrie se mai pot depune aplicaţii pentru obţinerea a două burse. O bursă acoperă integral costurile celor doi ani de studiu.

„Doi dintre viitorii cursanţi ai programului EMBA University of Hull vor primi burse în valoare individuală de 15.000 de euro, care acoperă integral cei doi ani de studiu la şcoala de business 100% britanică din Cluj-Napoca“, se precizează într-un comunicat al UBB. 

Aceste burse se adresează oamenilor cu minim 3 ani de experienţă în Management sau cu peste 8 ani experienţă profesională. Ei trebuie să stăpânească engleza la un nivel avansat.

Doritorii pot aplica până pe 20 noiembrie la adresa de mail office@ubbee.ro unde trimit un CV în engleză care să reiasă realizările obţinute în afaceri, reuşitele academice şi contribuţia adusă comunităţii sau unor comunităţi. În mailul respectiv se va mai trimite şi un eseu de maximum 500 de cuvinte, în engleză, pe tema „Conexiunea dintre tehnologie şi globalizare reprezintă o ameninţare sau o oportunitate pentru România?“, dar şi să se menţioneze unul dintre partenerii media în care a fost urmărită campania de burse EMBA, adică în Biziday sau Republica.

Câştigătorii celor două burse vor fi anunţaţi pe 23 noiembrie.

În februarie, anul viitor, va începe a cincea serie de cursanţi EMBA. „Cursurile durează 2 ani şi sunt organizate pe 12 module, în Cluj-Napoca. Acestea sunt în limba engleză, iar profesorii provin de la University of Hull, din Marea Britanie. Diploma de absolvire este internaţională, acordată de University of Hull“, se mai arată în comunicatul UBB.

Mai puteţi citi:

Singura universitate din România prinsă în cel mai recent top internaţional: „Este o nouă clasare extrem de importantă în ciuda subfinanţării cronice”

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă