România, mai bine văzută decât Spania la Târgul de Turism de la Berlin. O dovedeşte clasamentul în competiţia „Cel mai bun expozant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diploma  FOTO: pagina de Facebook a Burg Reisen

Standul României la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin (ITB) s-a clasat pe locul al VII-lea în Europa, în cadrul competiţiei „Cel mai bun expozant“. ITB premiază, în fiecare an, pe 11 categorii, standurile participante. În clasament, România se situează înaintea Spaniei despre care specialiştii în turism spun că se află în top 3 în lume ca piaţă turistică.

Prezenţa României la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin (ITB) a fost răsplătită cu locul al VII-lea în Europa în cadrul premiilor pe care evenimentul le acordă în fiecare an, pe categorii.
Târgul de Turism de la Berlin este cel mai mare din lume. La ediţia din 2013 au participat aproximativ 11.000 de expozanţi din aproape 200 de ţări.

Categoriile pentru care s-au acordat premii sunt: Germania, Europa, Asia/ Australia/ Oceania, America/ Caraibe, Orientul Apropiat/ Mijlociu, Africa, Hotel, Transportatori, Organizaţii turistice, Suport turistic şi Media, respectiv ONG şi Instituţii Non-Profit. Marele câştigător a fost standul capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.

Nu este pentru prima dată când România ocupă un loc bun în această competiţie. În 2009, standul României s-a clasat al doilea în categoria Europa, scrie cluj.travel.
Lista integrală a câştigătorilor de la Berlin, AICI.

Ce înseamnă acest titlu

Înaintea României, în top, s-au clasat Turcia, Grecia, regiunea italiană Puglia, provincia Südtirol din aceeaşi ţară, Ucraina şi Portugalia. După România, regiunea belgiană Flandra, provincia italiană Trentino şi Spania.

„Titlul de Al Şaptelea Expozant înseamnă că biroul de promovare turistică de la Berlin, care a amenajat şi gândit standul României, cu un buget deloc generous, a făcut o treabă extraordinară. Să fii în top 10, pe acelaşi loc cu Spania, care este în top 3 la nivel mondial ca şi piaţă turistică şi care a avut o hală întreagă, adică cam de 10 ori spaţiul României, e ceva... Înseamnă că avem nişte profesionişti adevăraţi care, dacă sunt lăsaţi să îşi facă treaba ca lumea, au rezultate“, afirmă Traian Almăşan, directorul unei agenţii de turism din Cluj care a participat la ITB pentru a patra oară.

Nightloosers, muzică medievală şi pălincă de Satu Mare

Clujenii participanţi la ITB, George Mincu de la Agenţia George Turism şi Traian Almăşan de la City Tours, spun că standul României a fost mai mare, mai bine amenajat faţă de celelalte ediţii, cu spaţii de discuţie mult mai generoase şi, implicit, cu o vizibilitate bună.

Însă, au fost şi minusuri.
„Aş menţiona lipsa mai multor materiale de promovare. În cadrul materialelor de promovare în limba germană au existat destul de multe greşeli de ortografie... Vizibilitatea standului României a crescut mult şi datorită unei doamne care a venit cu mobilă pictată, icoane pictate pe sticlă şi a unui domn care vinde nişte ouă încondeiate superbe.

Am fost şi foarte ospitalieri, existând cafea şi specialităţi de cafea, ape şi sucuri pentru participanti, parteneri şi vizitatori , excelente vinuri date spre degustare de către cramele Liliac (inclusiv un vin dulce de colecţie) şi să nu uităm de pălinca de la Satu Mare“, detaliază ghidul clujean Traian Almăşan.

Un plus pentru câştigarea titlului l-a adus şi concertele susţinute de Nightlosers şi o formaţie de muzică medievală. „La seara românească , Nightlosers au atras cam toţi vizitatorii din hală, s-a dansat, s-a chiuit, s-a jucat... Au fost cel mai reuşit element al târgului din acest an“, crede clujeanul.

Nemţilor le-a cântat şi Nucu Pandrea (foto dreapta), singurul român care cântă la frunză, într-un decor din care nu a lipsit logo-ul turistic al României, frunza.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple