Regizorul francez Claude Lelouch: „Când faci un film e ca şi când ai trăi o poveste de dragoste“

Claude Lelouch, regizorul francez care a primit două Oscaruri și un Palme d'Or, va fi distins în această seară cu un premiu pentru întreaga carieră din partea organizatorilor TIFF.

Regizorul francez crede că dragostea e drogul cel mai greu de găsit şi cel mai scump, iar de aceea e genul cel mai des utilizat de cineaşti. „Când faci un film e ca şi când ai trăi o poveste de dragoste, iar când publicul nu vine, sunt trist", a afirmat azi, 6 iunie, regizorul Claude Lelouch, în cadrul unei conferinţe de presă. Mai spune că se simte ca la 18 ani, că face film cu acelaşi entuziasm ca la început şi că filmele sale se adresează inimilor oamenilor, nu inteligenţei lor.

„Îmi place să merg la cinema ca şi când aş merge la o femeie", mai zice regizorul la 74 de ani care mărturiseşte că pasiunea pentru cinema îi dă energie şi îl trezeşte zilnic la 5 dimineaţa.

S-a apucat de cinematografie după o excursie în Rusia, în 1957, unde, ca să ajungă, a trebuit să se înscrie în Partidul Comunist. Pe platourile de filmare din Moscova a văzut cum se toarnă „Cum zboară cocorii", iar atunci, în acele momente şi-a dat seama că rostul său e să facă film. Şi a făcut. 45. Cel pe care îl iubeşte cel mai mult e „Un bărbat şi o femeie", apărut în 1966. Temele care le tratează în filmele sale sunt dragostea, munca, familia şi prietenia.

Claude Lelouch vede viaţa drept o mare călătorie în singurătate, iar pentru a „sparge" solitudinea s-au inventat jocuri. Unul dintre acestea este dragostea.

Laudă filmul lui Mungiu

Regizorul povesteşte că atunci când a început să facă filme era greu din pricina tehnicii. Era greu să se capteze pe peliculă expresia de pe feţele oamenilor. „Azi, cu camerele video mici, suntem toţi cineaşti", adaugă Lelouch.  În 2013 va înfiinţa o şcoală de film unde îi va învăţa pe toţi cum să facă filme, nu doar pe specialişti.

Despre filmul lui Mungiu, premiat recent la Festivalul de la Cannes, spune că e un film admirabil, foarte bun, şi că Mungiu a înţeles că planul secvenţei e aristocraţia în cinema. „Ultimele 20 de minute ale filmului sunt absolut răvăşitoare. Uitându-te la acest film ai impresia că asişti la o scenă din viaţa reală, nu la o scenă de film. Actorii trebuie să redevină fiinţe umane în film", afirmă invitatul francez la TIFF 2012.