Raiul trenuleţelor se mută la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii trenuleţelor electrice din toată ţara au început pregătirile pentru expoziţia ce va avea loc, în Găra CFR Cluj, în decembrie. „Bijuteria“ clujenilor e o dioramă cu 500 de elemente şi 100 de metri de şine.

Trainsylvania Railway Club, organizatorul evenimentului, a fost înfiinţat în urmă cu patru ani de şapte clujeni pasionaţi de trenuri. „Ne-am cunoscut pe un forum dedicat trenurilor, pe urmă am descoperit o altă pasiune comună: trenuleţele electrice“, îşi începe povestea unul dintre membrii fondatori ai clubului, Florin Vescu (28 de ani), un programator care îşi dedică întregul timp liber acestei pasiuni.

Cea mai mare dioramă din Cluj

„Noi am înfiinţat în premieră pentru România un astfel de club. Înainte de asta, ne întâlneam prin baruri, la o bere, şi întindeam şinele pe mese“, spune Vescu. „Din momentul înfiinţării clubului, am hotărât să amenajăm o dioramă (reprezentare în miniatură a mai multor gări şi căi ferate - nr)“, continuă acesta.

Lucrările la inedita dioramă au început în urmă cu aproape patru ani şi, de peste doi ani, aceasta a fost amenajată într-o clădire industrială din Cluj. „Chiria este destul de mare, însă nu ne permitem să facem aşa ceva acasă. O dată pe săptămână, ne adunăm aici să povestim şi să mai construim câte ceva“, spune Florin Vescu.

Expoziţie pe 160 metri pătraţi, în gara Clujului

Colecţia de vagoane şi locomotive a clujenilor este impresionantă: peste 500 de astfel de elemente. „Unele vagoane au chiar şi peste 40 de ani, altele sunt nou construite, însă toate se aliniază la un standard românesc, pe care l-am preluat şi adaptat de la membrii altor cluburi de acest gen, din străinătate“, explică Florin Vescu. „În colecţia mea personală, am, de exemplu, şi celebra Mocăniţa din Vişeu, Maramureş, care circulă pe un ecartament mai îngust. Ecartamentele sunt reduse la o scară de 1:87, iar în total, diorama noastră măsoară o lungime a şinelor de aproape 100 de metri“, adaugă membrul Trainsylvania Railway Club.

Expoziţia din acest an, ce are loc între 9- 12 decembrie,  va ocupa160 de metri pătraţi, în incinta gării CFR din Cluj. „Participanţii din alte oraşe vor aduce şi ei modulele lor, care pot fi cuplate cu ale noastre. Aşa se face că anul acesta vom expune o dioramă gigant, de două ori mai mare decât cea de anul trecut. Vom avea şi modele noi, prezentate în premieră“, încheie Vescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump