Radu Bica rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Bica rămâne în arest

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, va rămâne în arest încă 60 de zile, au decis astăzi magistraţii Tribunalului Cluj. Bica a fost arestat preventiv din 1 noiembrie.  

Radu Bica a fost  trimis în judecată la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care este arestat preventiv  de circa o lună. Legea prevede că înainte de începerea procesului, dacă inculpatul este arestat preventiv, magistraţii trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea acestei măsuri.

Vicepreşedintele Radu Bica a fost reţinut, în 31 octombrie, de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict, şi apoi arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită. Ulterior, Bica a făcut recurs la decizia arestării preventive, iar, în 11 noiembrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia acuzatului.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui