Noua tehnologie din medicină, ce pare din filmele SF: „ochiul bionic” devine realitate în cel mult 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ochiul bionic ar putea să devin realitate în următorii 10 ani.FOTO Arhivă Adevărul

O echipă de oameni de ştiinţă anunţă că a creat un concept funcţional pentru ceea ce ei au numit „primul ochi bionic”. Totodată, timpul rămas până când această invenţie fi disponibilă în medicină ar fi mai scurt decât s-ar părea la prima vedere.

Anunţul a fost făcut de Zhiyong Fan, coordonatorul unei echipe de cercetători de la Universitatea din Hong Kong. Omul de ştiinţă a oferit primele informaţii şi a ţinut să precizeze că ochiul bionic va avea o sensibilitate mai mare decât ochiul uman.

„În viitor, vom putea folosi aceasta tehnologie pentru proteze oculare şi pentru roboţi umanoizi”, anticipează Fan, conform Science Alert, care citează Science News.

Potrivit sursei citate, conceptul ochiului bionic a fost detaliat într-o lucrare publicată în prestigiosul jurnal Nature. Cercetătorii au reuşit să realizeze o retină artificială tridimensională, care are o gamă largă de nanofire extrem de sensibile la lumină. Totodată, cercetătorii au acoperit o membrană curbata de oxid de aluminiu cu mici senzori creaţi din perovskit, un material fotosensibil folosit la celulele solare. Firele, care imită cortexul vizual, preiau şi transmit apoi informaţiile culese de aceşti senzori către un calculator, care le procesează. 

Ochiul bionic va asigura inclusiv vederea pe timp de noapte

Nanofirele sunt extrem de sensibile încât pot trece dincolo de aria de lungimi de unde optice pe care le poate percepe şi asimila ochiul uman, permiţându-i să răspundă la lungimi de unda de 800 de nanometri, adică pragul dintre lumina vizuală şi radiaţiile infraroşii. Acest lucru înseamnă că utilizatorii ar putea ajunge să vadă şi în beznă. 

„Un utilizator uman al ochiului artificial va câştiga capacitatea de a vedea şi pe timp de noapte", a explicat Fan. Cercetătorii susţin, de asemenea, că ochiul bionic poate reacţiona la schimbări de lumină mai rapid decât unul uman, permiţându-i utilizatorului să se adapteze condiţiilor într-o fracţiune de secundă. Fiecare centimetru pătrat al retinei artificiale poate conţine aproximativ 460 de milioane de nano senzori faţă de cele aproximativ 10 milioane de celule din retina umană. Acest lucru înseamnă, potrivit experţilor, că ar putea depăşite cu mult performanţele ochiului uman.

Şi oamenii de ştiinţă spun că acesta ar fi doar începutul şi că ochiul bionic va avea o serie de performanţe incredibile. „N-am demonstrat întregul potenţial în ceea ce priveşte rezoluţia în acest moment”, a mai afirmat Fan, adăugând că  „un utilizator al ochiului nostru artificial va putea vedea obiecte mai mici şi aflate la o distanţă mai mare.”

Chiar dacă amploarea proiectului şi primele reuşite i-au luat prin surprindere pe alţi oameni de ştiinţă, părerile sunt împărţite. Astfel, în timp ce unii dintre ei consideră că va fi nevoie de o perioadă foarte îndelungată pentru a găsi o modelitate de a conecta noul ochi bionic la sistemul vizual uman. În schimb, alţii se declară optimişti şi sunt convinşi că noul ochi bionic va fi disponibil la o scară largă în următorii 10 ani.

„Cred că în aproximativ 10 ani, ar trebui să vedem câteva aplicaţii practice foarte tangibile ale acestor ochi bionici", a declarat pentru Scientific American Hongrui Jiang, de la Universitatea din Wisconsin-Madison, care nu a fost implicat în studiu.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Cum arată cultura de Sideritis Scardica, planta de fier care era folosită de cosmonauţii sovietici 

Planta miraculoasă care creşte la peste 1.000 de metri altitudine. De ce este vânată de companiile farmaceutice

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți