Năravuri de altădată. Cum se divorţa în Ţările Române în secolul al XVII-lea: „Ia o vacă şi o dăruieşte mitropolitului“
0În volumele „Călători străini despre Ţările Române“ se păstrează mărturii scrise ale străinilor care au vizitate de mai multe ori vechile provincii Moldova şi Ţara Românească. De acolo aflăm, printre altele, cum divorţau românii în alte secole.
Se ştie că biserica creştină, indiferent de rit, acceptă cu greu divorţul. Însă dacă citim unele mărturii ale călătorilor străini din secolul al XVII-lea vedem că odinioară lucrurile stăteau altfel.
Un călugăr italian din Lucca, pe numele său Niccolo Barsi, a traversat Moldovat de două ori şi a lăsat o descriere a ceea ce a considerat interesant. Un aspect pe care-l vom aminti este legat de divorţ şi cât de uşor se putea desface un jurământ făcut în biserică. Dovadă este pasajul următor:
„Când vreunuia nu-i place soţia sa, fie că ea este urâtă sau că el nu are tragere de inimă sau dragoste pentru ea, chiar dacă ar avea copil cu ea, atunci ia o vacă şi o dăruieşte mitropolitului. Acela le dă amândurora voia să se poată căsători de al doilea cu cine le este pe plac - numai să nu fie dintre catolici, care nici ei nu se pot căsători cu aceşti moldoveni după cum vrem să-i numim. Şi să ştii, cititorule că pe vremea domnilor de odinioară, dacă un moldovean s-ar fi căsătorit cu o catolică sau un catolic s-ar fi însurat cu o moldoveancă, domnul îndată poruncea să i se pună pe cap un cerc de aramă înroşit în foc şi deci îl omora în felul acesta“.
Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop
O mărturie asemănătoare s-a păstrat de la Petru Bodgan Bakšić, primul arhiepiscop al Bulgariei 1601-1674. Acesta vizitează Ţara Românească de mai multe ori. În 1604, acesta nota:
„Am văzut că atunci când vine cineva pentru vreo pricină, soţ contra soţiei sau soţie contra soţului sau chiar paroh contra laic etc, el (n. r. episcopul) rezolvă repede pricina, fără a ţine seama nici de canoane, nici de concilii sau de autorii care ne învaţă să judecăm drept. şi pe care îl găseşte vinovat, îl bagă imediat la închisoare şi-l bate ca pe animale, uneori cu propria lui mână, fără a păzi preceptul care zice «cei care lovesc»... şi apoi ia cât vrea ca pedeapsă pentru vina pe care o are.
Când vrea să despartă pe o soţie de soţ şi să desfacă legătura căsătoriei, cum se obişnuieşte la ei pentru cel mai neînsemnat cuvânt, face mai întâi o învoială cu ei: «Cât daţi?» şi după ce a făcut mai întâi preţul, dă voie ca un bărbat să-şi ia altă soţie şi o femeie alt soţ.
De asemeni când cineva vrea să fie hirotonit, se înţelege mai întâi din preţ şi apoi este hirotonit.
(...) Aproape toţi trăiesc cu o anumită libertate de conştiinţă; unii ţin mai multe ţiitoare şi dacă astăzi se întâmplă să fie vreo schimbare, toţi îşi vor părăsi chiar şi soţiile luate cu cununie şi se vor strămuta în altă ţară“.
Imagine din cartea „Firea românilor“, volum coordonat de Daniel Barbu FOTO Florina Pop
Pasajele de mai sus au fost publicate într-un volum numit „Firea românilor“, coordonat de Daniel Barbu în 2000, la Editura Nemira. Varianta integrală a mărturiilor se găseşte în volumele numite „Călători străini despre Ţările Române“.
Mai puteţi citi:
Călătorii străini prin Ţările Române în secolele XV-XVIII au lăsat mai multe mărturii scrise prin care creionează portrete ale locuitorilor şi ale vieţii din acele vremuri în bătrânele provincii româneşti.
În urmă cu trei secole, cărturarul Dimitrie Cantemir, unul dintre domnitorii care s-au aflat la cârma Moldovei, lăsa moştenire una dintre primele descrieri ale românilor de la est de Carpaţi. Se găseşte în cartea numită „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae“/„Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei“, scrisă limba latină între anii 1714 şi 1716 la cererea Academiei din Berlin