Moarte misterioasă la Cluj. Un bărbat a căzut din senin într-un refugiu pietonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi au trecut la audierea martorilor.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit, vineri, 31 august, după ce a căzut fără suflare într-un refugiu pentru pietoni situat în Piaţa Mărăşti din Cluj. Martorii susţin că omul a căzut din senin, fără a fi implicat într-un conflict. De asemenea, declaraţiile martorilor exclud un accident. 

„Din primele informaţii pe care le avem, unui bărbat i s-a făcut rău şi a căzut în zona Piaţa Mărăşti. Nu s-a mai ridicat, iar cel mai probabil este vorba despre un infarct. Martorii spun că în zonă nu a existat niciun conflict şi că bărbatul a căzut din senin, fără să fie lovit de un vehicul din trafic. Oricum, avem deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Mai multe informaţii vom avea după ce vom avea rezultatele autopsiei”, a declarat pentru „Adevărul” Traian Morar, reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat