Ministrul Educaţiei, despre filmul care a provocat leşinul unui elev din Vaslui: „Nu l-am văzut, dar cred că a fost o abordare neinspirată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministru Educaţiei, Adrian Curaj. FOTO: SIvliu Pal

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, spune că nu a văzut filmul prezentat la ora de Religie la un liceu din Vaslui în urma căruia unui elev i s-a făcut rău, dar crede că intenţia educatorului a fost să informeze, dar „a fost o abordare neinspirată în legătură cu emoţiile elevilor”.

Un elev de la Liceul „Emil Racoviţă” din Vaslui a ajuns, miercuri, 24 februarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce i s-a făcut rău la ora de religie. Profesorul a prezentat un film despre întreruperea de sarcină, intitulat „Strigătul mut”. Aflat la Cluj-Napoca la o serie de întâlniri cu inspectorii şcolari din Transilvania, ministrul Adrian Curaj a susţinut: „În legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Vaslui, trebuie transmis un mesaj – şcoala trebuie să informeze, având rolul de a informa, dar şi rolul de a-l face pe om să fie, deci pe lângă componenta educaţională, o alta e cea de construcţie a persoanei; eu zic că trebuie să avem foarte mare grijă în dorinţa de a transmite acea componentă de a şti, să nu ignori acea componentă de a fi. Eu cred că mai pot fi situaţii nu tocmai inspirate, dar am încredere că inspectoratele şcolare vegheză şi am încredere că şcolile noastre ar trebui să-şi dezvolte mai bine mecanismele interne de asigurare a calităţii”.

„Nu am văzut filmul, dar abordarea e neinspirată”

Întrebat cine selectează aceste materiale, care sunt prezentate elevilor, ministrul a spus: „materialele sunt toate sunt didactice, să nu ne imaginăm că aceste produse nu fac parte din spaţiul educaţional. Acesta materiale sunt selectate de profesor, de şcoală cu ajutor inspectoratelor şcolare. Trebuie să fie selectate acele materiale care au valoare . Trebuie văzut dacă obiectul doar transmite informaţii sau şi educă. N-am văzut filmul pentru că sunt în mişcare de trei zile, probabil că intenţia educatorului a fost să informeze, dar a fost o abordare neinspirată în legătură cu emoţiile elevilor şi atunci poate avea un impact nepotriviti şi la final e doar un obiect informaţional şi nu educaţional”.   

Incidentul de la Vaslui 

Incidentul a avut loc în timpul unei ore desfăşurate la clasa a XI-a de profesorul Gabi Vrânceanu. În timpul vizionării imaginilor, un băiat a acuzat stări de rău. Şi-a cerut permisiunea de a merge la baie, iar în momentul când a ajuns pe hol s-a prăbuşit, leşinând.  La faţa locului, a ajuns un echipaj de la Ambulanţă care a acordat primele îngrijiri, ulterior elevul în vârstă de 17 ani fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Potrivit conducerii liceului vasluian, filmul difuzat de profesorul de religie este unul permis, fiind prezentat de acelaşi profesor şi la o altă instituţie de învăţământ unde predă ore de religie. „Elevul s-a simţit rău după ce a văzut anumite imagini, a fost chemată o ambulanţă. Ulterior, elevul s-a întors la şcoală, i s-a oferit consiliere psihologică şi a fost trimis acasă. Pe domnul profesor l-am întrebat care a fost motivaţia pentru a prezenta acest film şi a spus invocat faptul ca anul trecut în Vaslui au fost 250 avorturi la fete cu vârste cuprinse între 14-17 ani”, a declarat directorul Liceului „Emil Racoviţă” din Vaslui, Daniel Hulubei.

Ce conţinea filmul 

Filmul care i-a produs adolescentului reacţia severă se numeşte "The Silent Scream" ("Strigătul mut") şi este un manifest împotriva avortului. Documentarul este postat pe Youtube, în varianta subtitrată în română, pe contul Asociaţiei PRO VITA Bucureşti. Filmuleţul surprinde imagini explicite despre efectuarea unui avort începând cu minutul 10.

Citeşte şi

 Un elev de liceu a leşinat în timpul orei de religie. Profesorul prezenta un film explicit despre „industria avorturilor“

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”