Meciul U Cluj - Steaua a fost anulat, deoarece Universitatea Cluj nu are bani pentru a închiria Cluj Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj Arena

Meciul amical dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti, programat sâmbătă, de la ora 19.30, a fost anulat pentru că echipa gazdă nu are bani să plătească chiria stadionului Cluj Arena.

"Meciul amical dintre FC Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti programat sâmbată, 08.09.2012, de la orele 19.30, se anulează din considerente financiare, clubul neavând posibilitatea de a achita suma de 7000 euro solicitată cu titlul de chirie de către societatea comercială Cluj Arena SA", informează site-ul oficial al clubului din Cluj-Napoca.

Preşedintele U Cluj, Ana Maria Prodan, este într-o dispută cu autorităţile locale din Cluj-Napoca, pe care le acuză că nu doresc să sprijine echipa. După ce a ameninţat că mută echipa la Buzău, Prodan anunţase, luni, că a ajuns la un acord cu oficialităţile oraşului pentru a continua la Cluj-Napoca.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!