Luminiţa Huţupan Dinu, noul antrenor cu portarii de la Universitatea Cluj. ”Va aduce un mare plus echipei noastre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Huţupan  FOTO: Florin Ardelean

Fosta internaţională Luminiţa Huţupan Dinu este noul antrenor cu portarii al echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, potrivit anunţului de luni al clubului ardelean.

"Ne bucurăm să anunţăm că am ajuns la o înţelegere cu Luminiţa Huţupan Dinu. Prin această mutare arătăm din nou că ne dorim foarte mult ca proiectul nostru să progreseze şi mai mult. Ştim cu toţii ce valoare a avut Luminiţa ca jucătoare şi suntem convinşi că va aduce un mare plus echipei noastre la nivelul portarilor", a declarat managerul echipei clujene, Cosmin Sălăjan.

Luminiţa Huţupan Dinu (43 de ani) va face parte din staful Universităţii Cluj în acest sezon, cu opţiune de prelungire a contractului din vara viitoare. Antrenorul Rodica Petruş, care s-a ocupat de pregătirea portarilor la "U" Cluj până în prezent, va fi coordonatorul echipelor de junioare ale clubului, cu care va lucra pentru promovarea către lotul de senioare.

Fostul portar al naţionalei României, a mai activat la nivel de senioare la vicecampioana HCM Baia Mare, iar în vară la lotul under 17 al României, care a ocupat locul 4 la CE. După cinci etape derulate în Liga Naţională, Universitatea Cluj ocupă locul 5.

Mai puteţi citi:

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Guangzhou

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători