Ioan Hora, primul transfer al CFR-ului: „E un vis să joci aici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul celor de la Gloria Bistriţa, Ioan Hora, a semnat un contract cu CFR Cluj. În vârstă de 21 de ani, acesta este primul transfer al campioanei României în această perioadă de mercato

Site-ul oficial al campioanei a anunţat astăzi că Hora este noul jucător al CFR-ului. Acesta a mai fost dorit în Gruia şi în urmă cu doi ani, când juca la UTA, iar Iuliu Mureşan şi-ar fi dorit să-l aducă la Cluj, dar atunci transferul nu a fost posibil.De data aceasta, Bistriţa a decis să-l lase să plece la o echipă cu pretenţii la titlu.

„Mă bucur că am ajuns aici şi că am rămas în Ardeal, aproape de casă. Sper să ajut echipa să cucerească un nou event şi să facem o figură cât mai frumoasă în Champions League. Mi-am împlinit un vis şi abia aştept să joc în compania unor jucători de clasă! Va fi o concurenţă serioasă, dar nu-mi este teamă, am încredere în mine şi sper să mă integrez cât mai repede", a declrat acesta într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate