FOTO Şcoala în care tezele încep cu o rugăciune la capelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protopopul Ciprian Taloş se roagă alături de elevii Grupului Şcolar Huedin.

Cei peste 1.000 de elevi de la Grupul Şcolar Huedin au, de o lună, la dispoziţie o capelă care a fost amenajată în incinta şcolii.

O sală de clasă din clădirea Grupului Şcolar Huedin a fost transformată, în urmă cu o lună, în capelă. Cei peste 1.000 de elevi din clasele I - XII găsesc, aici, înainte de ore sau în pauze, clipe de linişte şi spun că se descurcă mai bine la teze şi la teste de când se pot ruga în linişte, chiar în incinta şcolii.

Capelă în memoria protopopului martir

Capela a fost sfinţită, în noiembrie, de însuşi mitropolitul Ardealului, ÎPS Andrei Andreicuţ.



„Este vorba de o capelă ridicată în amintirea protopopului martir Aurel Munteanu, care a fost cel care a ridicat prima capelă ortodoxă în Huedin, în anul 1921. Acum, am amenajat capela în clădirea nouă a şcolii, dar prima capelă a funcţionat tot aici, însă în partea veche", explică directorul Grupului Şcolar Huedin, Horia Matiş. Capela poartă hramul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

Capelă ecumenică

Cu toate că în lăcaşul de rugăciune se află icoane ortodoxe, protopopul de Huedin, Ciprian Taloş, susţine că această capelă a fost amenajată pentru elevii de toate religiile. „Aici se roagă oricine simte nevoia. Nu am amenajat capela doar pentru ortodocşi", menţionează protopopul de Huedin. Eu sunt reformat, dar când am câte un test mai greu, intru aici, la capela din şcoală, şi mă rog, arată Eduard Lakatos, de 15 ani, elev în clasa a VI-a, secţia maghiară.

Capela a fost amenajată din fonduri proprii ale Protopopiatului de Huedin, cu ajutorul unor locuitori inimoşi, care au realizat importanţa unui astfel de lăcaş în şcoală.

De importanţa capelei sunt conştienţi şi elevii, care îşi încep, de o lună încoace, ziua cu o rugăciune la capelă. „Nu ne impune nimeni să mergem. E pentru sufletul nostru şi contează. La fel spun şi colegii mei", explică Carla Costea, elevă în clasa a IX-a, cea care a adus la Huedin, anul trecut, distincţia Crucea Patriarhală pentru copii, câştigând concursul „Copilul în familie".

Elevii s-au apropiat de biserică


Directorul Grupului Şcolar Huedin, Horia Matiş, susţine că, de când s-a inaugurat capela, se simte o schimbare a elevilor. „Noi tot condamnăm tineretul din ziua de azi, însă nu oferim nicio alternativă. Normal că apar şi tentaţiile. De când cu capela, i-am atras spre noi, facem, ajutaţi de protopopul Taloş, diverse activităţi, tinerii nu mai vor să meargă aşa des în cluburi", adaugă directorul şcolii. În prag de Crăciun, elevii Grupului Şcolar au pregătit un spectacol de colinde, ajutaţi tot de protopopul Ciprian Taloş. „Părintele era oricum mereu alături de noi, de elevi, aşa că ni s-a părut firesc să aducem biserica mai aproape de şcoală", încheie Horia Matiş.

Mai multe pentru tine:
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%