FOTO Ce a descoperit ministrul Sănătăţii după o vizită-surpriză la Spitalul Judeţean Cluj: „Imaginea pe care o văd pacienţii este dezolantă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a postat pe Facebook mai multe fotografii făcute la Spitalul Judeţean Cluj, unde spune că a făcut o vizită inopinată sâmbătă, 4 aprilie.

Sorina Pintea obişnuieşte să-i ia prin surprindere pe managerii spitalelor de stat cu vizite neanunţate. Aşa s-a întâmplat la începutul lunii trecute la Spitalul Municipal din Dej, la fel şi acum, la Cluj, la Spitalul Judeţean. Numai că, de data asta, ministrul Sănătăţii a plecat cu o impresie deloc favorabilă. 

Sorina Pintea spune că a găsit o serie de nereguli, începând cu organizarea proastă şi cu mizeria din curtea spitalului. Ea a remarcat şi că în secţia de ortopedie nu se pot face operaţii în weekend, iar cazurile care necesita intervenţii chirurgicale sunt transferate în alte spitale din oraş. Nu în ultimul rând, Pintea a bătut obrazul Consiliului Judeţean Cluj, afirmând că această instituţie ar trebui să asigure o parte din finanţare pentru spital.

Ce a scris Sorina Pintea 

„Seara trecută am continuat seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în Unitatea de Primiri Urgenţe şi Secţia de ortopedie. Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulţi pacienţi care aşteptau să fie transportaţi cu ambulanţa în secţiile în care urmau să fie investigaţi.

Dat fiind că vorbim despre gestionarea urgenţelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanţă proprie care să asigure transportul pacienţilor care necesită investigaţii în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanţă Cluj poate asigura transportul acestora într-o secţie în alta.

Din păcate, am vazut că în secţia de ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesita intervenţii chirurgicale sunt transferate în alte spitale.

Mucegaiul şi igrasia au pus stăpânire pe pereţii spitalului. FOTO: Facebook / Sorina Pintea

De asemenea, imaginea pe care pacienţii o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare şi mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizita demna să dea încredere celor care vin aici pentru a-şi rezolva o problemă medicală.

Ministerul Sănătăţii finanţează anul acesta achiziţia de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienţii să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiţii de siguranţă. Este nevoie de fonduri care să asigure condiţiile desfăşurării actului medical, iar acestea trebuie finanţate de către Consiliul Judeţean, care este proprietarul clădirii in care functionează spitalul.

Este necesară o mai bună colaborare a autorităţilor locale şi judeţene cu Ministerul Sănătăţii şi am solicitat acest lucru în repetate rânduri, inclusiv pentru construcţia Spitalului Regional din Cluj.

Sorina Pintea a remarcat şi gunoaiele care se revarsă în curtea spitalului. FOTO: Facebook /Sorina Pintea

Studiul de fezabilitate şi studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalului Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca după finalizarea lor să fie depusă cererea de finanţare la Comisia Europeană. Spitalul Regional Cluj va fi o unitate medicala de elita care va deservi pacienţii din judeţele din regiunea de Nord-Vest a României”, a scris Sorina Pintea pe Facebook.

„Am propus măsuri împotriva managerului, un apropiat al dumneavoastră”

La scurt timp, postarea ministrului Sănătăţii a primit o reacţie din partea deputatului USR Emanuel Ungureanu, cel care deţine funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Ungureanu susţine că i-a atras atenţia ministrului asupra problemelor de la Spitalul Judeţean Cluj, fără niciun folos. 

„Corect, am filmat aceste realităţi acum câteva luni, am propus şi măsuri împotriva managerului Spitalului Judeţean Cluj, un apropiat al dumneavoastră, nu aţi luat niciun fel de măsuri împotriva managementului defectuos din Spitalul Judeţean Cluj, nu este târziu să o faceţi!", a răspuns Ungureanu.

Deputatul clujean a fost de altfel primul care a atras atenţia asupra problemelor de la Spitalul Judeţean din Cluj. Emanuel Ungureanu a postat în acest sens mai multe videoclipuri. Însă Ungureanu nu s-a limitat să critice spitalul clujean. La fel ca ministrul Sorina Pintea, el a făcut mai multe vizite inopinate la diverse unităţi spitaliceşti din ţară şi a postat pe contul său de Facebook mai multe imagini cu neregulile pe care le-a descoperit.

Citeşte şi

Răspunsul năstruşnic dat de portarul unui spital ministrului Sorina Pintea, sosită într-o vizită inopinată nocturnă

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online