EXCLUSIV Plângere penală împotriva unui azil de bătrâni. Patronul este acuzat de lipsire de libertate, urmată de moartea victimei

O clujeancă a făcut plângere la adresa patronului azilului „Pulsul Vieţii", unde era internată mama ei, sub acuzaţia de lipsire de libertate cu urmare deosebit de gravă: moartea victimei.

Fără şosete în picioare, fără cearşaf, perne sau pături, ghemuită într-un colţ al patului, slăbită de puteri. Aşa şi-a găsit o clujeancă mama, în miez de iarnă, la azilul de bătrâni din satul Chesău, comuna Mociu, judeţul Cluj. Fiica cea mare a Anei Iepure, care ar fi împlinit anul acesta 61 de ani, a lipsit din ţară în 2011. „Sora mea mai mică s-a angajat să o îngrijească pe măicuţa", îşi începe povestea Mirela, fata cea mai mare a bătrânei care a dorit să nu-şi dezvăluie numele de familie. Femeia nu a avut habar că mama ei a fost internată în azil. Întoarsă acasă, în decembrie anul trecut, Mirela a încercat să-şi viziteze mama, dar s-a izbit de refuzul surorii. „Am tot întrebat unde e mama. Când eram plecată în străinătate, sunam acasă, dar niciodată nu puteam vorbi cu ea", spune ea. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru a afla adevărul. „Anul acesta, în februarie, după ce am făcut plângere la Poliţie, am aflat că măicuţa era la azil", relatează Mirela.

Zgribulită în colţ de pat

De imagini dureroase a avut parte femeia, la azil. „Era februarie, mama mea nu avea şosete, nici cearşaf, nici pătură. Era de nerecunoscut. Slăbise vreo 80 de kilograme, mă tot ruga s-o iau acasă. Nici clanţă nu avea la uşă, nu putea ieşi din cameră", adaugă femeia. Aceasta a cerut să i se permită să-şi ia mama acasă, pentru a o îngriji. „Patronul a refuzat, sora mea a refuzat şi ea. Trei zile am bătut pe la uşi, am făcut cereri şi sesizări. A venit o şefă de la Inspecţia Socială şi abia în 1 martie am reuşit s-o scot de acolo, cu Poliţia", mai spune Mirela.

Un fost angajat povesteşte că nereguli erau la azil şi în urmă cu câţiva ani. „Mâncarea nu era rea. Cei care erau mai în putere cereau porţii în plus. Problema era că mereu erau sedaţi, ca legumele. Au fost şi cazuri în care erau legaţi de scaunele cu rotile", a povestit un fost angajat, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Horvath neagă acuzaţiile

Patronul azilului, Iosif Horvath, care pentru fiecare bătrân percepe pe lună o taxă de 1.200 de lei, susţine că acest caz a fost unul „dificil", însă nu recunoaşte că bătrânii ar fi sedaţi cu medicamente pentru a nu dori să plece de la azil,  şi, uneori, legaţi de pat sau de scaunul cu rotile, nici că ar fi încuiaţi în camere. „Bătrâna nu suporta şosetele pe picioare", spune, sec, Horvath. În plus, acesta declară că ar avea chiar şi un act semnat de Mirela, potrivit căruia el i-ar fi dat 500 de euro „pentru a pune bătrâna pe picioare".

Cea care şi-a internat mama în spital, Adriana B., susţine că a avut grijă de bătrână cât a putut. „Am internat-o cu două zile înainte de a naşte al doilea copil. Chiar nu mai făceam faţă. Nu ştiu ce are sora mea cu mine, cred că are o problemă", spune aceasta.

Pe numele lui Iosif Horvath şi pe cel al Adrianei B. au fost formulate plângeri penale, ieri, cei doi fiind acuzaţi de lipsire de libertate în mod ilegal, cu urmare deosebit de gravă: moartea victimei. Sunt reclamaţi şi angajaţii azilului pentru purtare abuzivă şi pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

500 de euro, preţul tăcerii

Bătrâna a fost dusă direct la Urgenţe, în Cluj. „Medicii s-au speriat de cum arăta. Au pus-o direct pe dializă. Era deshidratată. I-au găsit pungi de puroi la stomac, au operat-o de trei ori, dar mama nu a mai putut fi salvată. A murit în aprilie", plânge femeia.

Mirela arată acuzator spre patronul azilului, Iosif Horvath. „A venit la spital şi mi-a oferit 500 de euro, să nu fac zarvă. Am refuzat. În situaţia în care era mama mea se mai află aproape 100 de bătrâni, pe ei cine-i apără? Vreau doar dreptate", încheie clujeanca.

Pulsul „groazei"

Peste 80 de bătrâni, părăsiţi tocmai de cei cărora le-au dat viaţă, rămaşi ai nimănui, îşi duc viaţa la azilul de bătrâni de la Chesău, comuna Mociu, azil care, ironic - ar spune unii, se numeşte „Pulsul vieţii".

Clădirea azilului îţi fură privirea, pare îngrijită. La fel, şi curtea, şi băncuţele pe care se înghesuie câţiva bătrânei pentru a se bucura de razele soarelui. Un om „de afară", simplu vizitator, nu-şi poate imagina însă tragediile pe care le trăiesc, zi de zi, bătrânii închişi acolo. Odată ce reuşeşti să treci de poarta bine ferecată a curţii azilului, ajungi în „living". Câteva zeci de bătrâni stau cuminţi, aşezaţi pe scaune. Aşteaptă. Sfârşitul. „Tu să ai grijă de mine, că n-o să-ţi pară rău, aşa să ştii! Dar să ai grijă de mine!", îi şopteşte o bătrânică unei infirmiere, o prinde şi de mână, ba chiar i-o şi pupă. Infirmiera dă din cap: „Bine, bine". În mod straniu, toţi bătrânii au capetele plecate. Par să îşi ceară iertare pentru propria imagine dezolantă.

Aici, toţi sunt slabi. Nu de mâncare au ei nevoie! Ci de căldura şi siguranţa unui cămin. Se sting de dorul celor care i-au abandonat, departe de familie, departe de cei cărora le-au dat viaţă, de nepoţi, de casele lor, de multe ori construite cu truda propriilor mâini şi în urma unor grele sacrificii.