Emil Boc: Există investitori dispuşi să preia clubul de fotbal "U" Cluj. Brandul U va fi disponibil doar la finalul campionatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că există mai mulţi investitori dispuşi să preia clubul de fotbal "U" Cluj, însă aceştia aşteaptă lămurirea situaţiei actualilor acţionari, din punct de vedere juridic şi penal, relatează Mediafax.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează situaţia de la "U" Cluj şi dacă a discutat cu patronul firmei Alexandrion despre preluarea clubului, Emil Boc a răspuns că toţi cei interesaţi a se implica în clubul de fotbal au exprimat rezerve serioase "cu privire la situaţia financiară şi eventualele consecinţe penale ale anchetelor în curs", potrivit Mediafax.

"Am discutat şi cu patronul de la Alexandrion. Şi el, şi alţii şi-au manifestat interesul de a prelua «U» Cluj dacă s-ar lămuri din punct de vedere juridic şi penal situaţia actualilor acţionari. Există mult mai mulţi doritori de a se implica la «U» Cluj ca investitori dacă situaţia ar fi clară la actualii acţionari.

Toţi cei care au intenţia de a prelua clubul de fotbal şi-au exprimat rezerve serioase cu privire la situaţia financiară şi eventualele consecinţe penale ale anchetelor în curs. Aşteptăm o rezolvare rapidă a situaţiei financiare şi finalizarea anchetelor judiciare, pentru a se şti exact până unde se întind responsabilităţile actualilor acţionari şi de unde începe posibilitatea clubului de a avea o dimensiune pentru viitor curată şi fără implicaţii de natură juridică", a spus Boc.

Brandul U, blocat până la finalul campioantului

Palmaresul, numele şi sigla „U” Cluj rămâna la Ioan Mărginean până la terminarea actualului campionat, a declarat Emil Boc într-o conferinţă de presă. „Până în 2013, actualul acţioanr majoritare are exclusivitate. Până se termină actualul campionat n-avem ce dicuta, din nefericire. Practic în 2013, într-o interpretare pozitivă expiră concesiunea. Există şi o interpretare negativă care naşte discuţii juridice. Lăsaţi-mă să nu dau mai multe detalii despre această variantă“, a susţinut Boc. 

El a precizat că în cazul "U" Cluj există "un blocaj", în condiţiile în care nu este o situaţie certă a datoriilor clubului, iar potenţialii investitori manifestă o reticenţă faţă de cuantumul acestor datorii.

"Dorinţa mea este să păstrăm echipa de fotbal în Divizia A şi cu brandul Universităţii la un nou investitor care să asigure finanţarea. Asta e soluţia ideală.
Avem o echipă de jurişti care lucrează la analize privind brandul şi portofoliul şi implicaţiile juridice ale actualei situaţii de la «U» Cluj. Clubul va rămâne la Cluj, nu va dispărea, va avea continuitate. În fiecare zi ne preocupă soarta Universităţii şi încercăm să descâlcim această soartă încâlcită, financiară şi penală, a clubului", a afirmat Emil Boc.

Primăria Cluj-Napoca deţine sub unu la sută din acţiuni la clubul de fotbal "U" Cluj.

Tribunalul Comercial Cluj a respins, luni, cererea privind începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I.


 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor