Efectul nefast al creşterii islamofobiei europene: dă sens discursului jihadist
0Creşterea aversiunii europenilor faţă de musulmani serveşte pe de o parte intereselor unor partide extremiste de pe continent, dar mai ales unor ideologi jihadişti, pentru care integrarea musulmanilor în societăţile gazdă este „o oroare“, susţine islamologul Marius Lazăr. Falia din ce în ce mai mare dintre musulmani şi europeni dă sens discursului radical islamist.
Incidentele precum cel din Koln, în care mai multe femei au fost agresate sexual în noaptea de Anul Nou de către tineri având origini arabe şi nord-africane, şi atentatele teroriste de la Bruxelles şi Paris au ca efect creşterea aversiunii cetăţenilor europeni faţă de musulmani.
Exact ceea ce-şi doresc ideologii radicali, întrucât această atitudine dă sens discursului radical privind aversiunea „Occidentului” faţă de „Islam” şi a imposibilitatăţii unei posibile coabitări, susţine islamologul Marius Lazăr, cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde predă, printre altele, Istoria şi geopolitica Orientului Mijlociu contemporan. Islamologul susţine că unul dintre obiectivele atacurilor teroriste din statele europene cu puternică imigraţie musulmană au drept rol tocmai accelerarea unei polarizări comunitare, bazate pe amplificarea identităţilor religioase”.
Refugiaţi. FOTO: AP
Incidentul de la Koln, efecte asupra percepţiei europenilor
În Europa s-au petrecut de la începutul valului de refugiaţi mai multe incidente (şi nu mă refer la atentate, ci la evenimente precum cel din Koln în care mai multe localnice au fost agresate sexual de un număr mare de musulmani) care i-au făcut pe mulţi europeni să nu mai dorească să-i primească cu braţele deschise pe refugiaţi. Dovada este şi popularitatea crescută de care se bucură, în ultima perioadă, partidele extremiste în Europa. Cum comentaţi aceste evoluţii?
Mai înainte de orice, trebuie să ne ferim de a utiliza abuziv categorii identitare foarte largi pe care să le suprapunem peste comportamentele particulare ale indivizilor. Faptul de a avea religie musulmană nu te face automat un infractor şi un terorist şi nici măcar nu înseamnă că viaţa ta e condiţionată în totalitate de referinţe şi valori religioase. Există o obsesie nesănătoasă, în multe medii occidentale care au o cunoaştere reală destul de frugală despre realităţile extra-europene, în a absolutiza factorii religioşi sau culturali ai altor comunităţi, considerând că aceştia explică integral comportamentele indivizilor. E adevărat că, în mare măsură, referinţele religioase sunt importante în viaţa multor musulmani, dar există nenumărate alte cadre valorice şi influenţe culturale şi sociale ce modelează identităţile acestora – fiecare individ este suma experienţelor sale personale şi el nu poate fi ancorat într-un determinism de tip cultural sau religios care i-ar condiţiona automat comportamentele şi valorile. În contextul fluxurilor migraţionale tot mai mari, din ultimele decenii, coloratura comunitară a societăţilor europene occidentale este tot mai diversă şi deci, implicit, se tot discută problematica gestiunii acestui multiculturalism.
Cum gestioneză Europa acest multiculturalism?
Replierea religioasă a unor comunităţi de imigraţie din Occident este un fenomen ce se explică sociologic şi el corespunde, simultan, unuia de regrupare pe baze etnice, regionaliste, naţionale, etc – toţi aceştia sunt vectori identitari naturali ce au trebuit să fie adaptaţi la noile cadre politice, sociale, valorice din statele gazdă. Astfel de solidarităţi comunitariste (ce caracterizează, de altfel, şi cele ale românilor din diaspora, de ex.) se întâlnesc peste tot în centrele urbane europene unde se află comunităţi de imigraţie laolaltă cu generaţiile născute din acestea. În funcţie de realităţile specifice ale fiecărui stat, ele au ridicat probleme diferenţiate legate de integrare. Această integrare poate adesea să eşueze, să provoace crize identitare, să fie caracterizată de o dificultate a inserţiei profesionale şi sociale a imigranţilor şi a descendenţilor lor născuţi în ţările gazdă, de o rată crescută a devierilor infracţionale (trafic de droguri, crimă organizată), de generarea unor nemulţumiri sau frustrări care facilitează diseminarea şi asumarea, chiar violentă, a unor ideologii radicale, contestatare la adresa ordinii oficiale. Radicalizarea islamistă în spaţiul european, chiar dacă este, într-o foarte mare măsură un produs al influenţelor exercitate de curentele militante dezvoltate în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia de Sud, poate fi considerată şi drept o expresie mai recentă a acestor rupturi identitare şi socio-economice din interiorul societăţilor europene ce şi-au găsit, în deceniile anterioare, o motivaţie ideologică în doctrine total laice, precum cele anarhiste sau stângiste.
În acest context, problematica actuală a fenomenului refugiaţilor nu vine decât să complice şi mai mult o situaţie deja tensionată în interiorul multor state vest-europene, ce cunosc, în ultimii ani, o creştere a discursului islamofob.
Deja Franţa, Olanda, Germania, statele scandinave (să ne amintim de scandalul caricaturilor din anii trecuţi) au văzut o amplificare a discursului anti-musulman de către o parte a mediilor politice în căutare de vizibilitate şi care au vrut să valorifice electoral nemulţumirile unor segmente din populaţia nativă ce se consideră ameninţate de această coloratură comunitaristă non-europeană tot mai indezirabilă şi mai ales de unele excese infracţionale ale celor proveniţi din medii etno-religioase alogene. Problema e că noi trăim într-o epocă în care media şi discursul public caută mai degrabă anormalitatea şi amplifică excesiv cazurile izolate negative, considerându-le drept o ipostaziere a unei esenţe colective.
Liderilii jihadişti profită de islamofobie
Cui servesc aceste abordări ale media?
Emergenţa unei naraţiuni critice tot mai largi în rândul opiniei publice europene în raport cu situaţia refugiaţilor este un produs al acestor (auto)intoxicări, ce serveşte, de fapt, atât unor interese politice particulare ale unor actori europeni cât mai ales unor actori din exterior, state sau grupări radicale, ce sunt interesate de fragilizarea ordinii interne europene şi de amplificarea unor fracturi în interiorul societăţilor de aici. Pentru unii ideologi jihadişti, din afara sau din interiorul Europei, ideea unei integrări a comunităţilor musulmane europene în societăţile gazdă este văzută ca o e(o)roare şi, printre altele, unul dintre obiectivele atacurilor teroriste din statele europene cu puternică imigraţie musulmană au drept rol tocmai accelerarea unei polarizări comunitare, bazate pe amplificarea identităţilor religioase.
Pentru ei, islamofobia crescândă este productivă, căci limitează integrarea, obligă pe musulmanii din statele europene să-şi (re)conştientizeze condiţia lor identitară religioasă specifică şi mai ales dă sens discursului islamist radical privind aversiunea „Occidentului” faţă de „Islam” şi a imposibilităţii unei posibile coabitări.
Ca urmare, unele excese atribuite celor proveniţi din rândul refugiaţilor au fost masiv prelucrate informaţional şi utilizate mediatic în diferite scopuri particulare.
Cum trebuie să-i percepem pe refugiaţi?
Trebuie, şi aici, să fim realişti şi nici să nu idealizăm în totalitate pe refugiaţi dar nici să îi anatemizăm în masă. E vorba de persoane ce provin din toate categoriile sociale, ce au trecut adesea prin experienţe traumatizante, ce au fost obligaţi să se adapteze la circumstanţe dificile pentru a supravieţui, ei şi familiile lor. Ca peste tot, se găsesc acolo şi buni şi mai puţini buni, aşa cum e orice grup uman din lume; e cam şi cum ne-am ipostazia populaţia unui mare oraş obligată să se refugieze în totalitate: ar fi deci hilar să ne imaginăm că am găsi acolo doar sfinţi.
Care este rezultatul acestui mod în care media priveşte fenomenul refugiaţilor?
Obsesia aceasta mediatică, de la o vreme încoace, de a căuta doar manifestările reprobabile ale fenomenului refugiaţilor provoacă reacţii publice ce dăunează tuturor, căci ea ocultează o realitate socială şi umană extrem de tragică, ce ajunge să fie instrumentalizată cinic pentru diferite interese strategice sau politice, atât de unii actori europeni cât şi de cei din afara Europei. De altfel, atentatele teroriste recente nu fac decât să ne ofere o imagine în imediata noastră vecinătate despre ce înseamnă violenţa, durerea, distrugerile provocate de aberaţiile comportamentelor umane. Cea mai mare parte dintre cei refugiaţi au plecat tocmai pentru că genul acesta de violenţă ajunsese să facă parte din cotidianul lor, violenţă perpetuată fie de structurile de putere ale sistemului sirian, fie chiar de aceleaşi grupări radicale care încearcă să delocalizeze conflictul şi înspre spaţiul european.
Membru al Statului Islamic. FOTO: Daily Telegraph
Care credeţi că este răspunsul pe care europenii ar trebuie să-l dea acestor tentative de destabilizare a ordinii pe continent?
Cred că soluţia la aceste încercări interne şi externe de destabilizare a ordinii europene nu e deloc discursul reactiv şi violent ci, dincolo de necesitatea unor strategii culturale, politice, socioeconomice şi de securitate eficiente şi inteligente care să limiteze din cauzele ce provoacă radicalizarea islamistă, e nevoie şi de construcţia unei opinii publice care să nu se lase confiscată de tentaţiile enclavizării în bastioanele psihozelor (auto)induse – este tocmai ceea ce urmăresc cei care caută să ridice ziduri în loc să deschidă porţi între oameni.
Carte de vizită
Marius Lazăr este lector universitar la Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie contemporană, la Facultatea de Istorie-Filosofie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi unul dintre puţinii islamologi din România. El are un doctorat în Relaţii Internaţionale la Universitatea Babeş-Bolyai şi este doctorand la „Institut Français de Géopolitique” din cadrul Université Paris 8 (Franţa), studiind problematica şiismului irakian. A fost în mai multe stagii de cercetare în Franţa, Egipt, Maroc şi Iran. Ţine cursuri de Istoria şi geopolitica Orientului Mijlociu contemporan, Istoria şi geopolitica Caucazului şi a Asiei Centrale şi de Sud, Relaţii Internaţionale în secolele XX-XXI.
Citeşte şi