Douăzeci de protestatari pentru cauza Antena 3 la Cluj FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ douăzeci de persoane, în special pensionari, au protestat vineri şi la Cluj în semn de solidaritate cu manifestarea organizată de Antena 3 în capitală, în conextul disputelor din ultimele zile.

Tentativa de protest din Piaţa Unirii de la Cluj a debutat la ora 15,  la fel ca manifestarea mult mai amplă de la Bucureşti, reuşind să strângă, pe fondul ploii de afară, până în 20 de protestatari. Unii dintre cei prezenţi au aflat "din om în om" despre acţiune, în timp ce alţii au venit aici în semn de solidaritate cu protestul din Bucureşti. Cercetătorul Adrian Toader a sosit „înarmat” cu o pancartă pe care a afişat o hartă tricoloră a României, cu o telecomandă şi siglele mai multor posturi TV, în centru aflându-se cea a Antenei 3. „Sunt aici pentru libertatea presei şi acţiunea noastră este strânită de aceste abuzuri din partea ANAF, pentru că sunt abuzuri”, a declarat el.

Liana Sabo agită mai multe hârtii prin care care critică demersul de evacuare a sediilor Antena 1 şi Antena 3. „Toţi cei care au jefuit ţara asta sunt liberi, iar alţii au fost condamnaţi pe nedrept. Alte posturi nu şi-au plătit insolvenţele din 2009, ăştia îşi plătesc la zi şi ceilalţi nu sunt întrebaţi ce fac. E corect?”, întreabă ea.

Oamenii l-au apostrofat în repetate rânduri, în discuţii purtate între ei, pe Traian Băsescu, în timp ce faţă de actualul preşedinte părerile sunt împărţite. La un protest pentru Antene declaraţia preşedintelui care discredita oarecum autoritatea ANAF, este văzută cu ochi buni. „A făcut doar două lucruri bune până acum: a aprobat legea anti-fumat şi declaraţia aceasta”, susţine cineva.

Cu câteva minute înainte de ora 16 oamenii erau încă în piaţă, continuând discuţiile informale.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci