Deţinutele clujene joacă teatru la aniversarea Penitenciarului Gherla

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul Naţional este unul dintre simbolurile Clujului (foto: adevarul)

După ce săptămâna trecută, puşcăriaşi de la Penitenciarul din Gherla au participat la un seminar regional, aceştia vor urca, marţi, 16 octombrie, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Penitenciarul Gherla împlineşte 227 de ani.

Peniteciatrul Gherla va împlini pe data de 20 octombrie 227 de ani de la înfiinţare, iar această aniversare va fi marcată prin teatru şi întreceri sportive. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, spune că marţi, 16 octombrie, va avea loc premiera spectacolului ,,Mă numesc Fernando Pessoua", o adaptare după versurile poetului portughez Fernando Pessoua. Spectacolul va fi jucat, în sala Euphorion a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, de trupa „Morgana", formată din 8 deţinute din cadrul Secţiei exterioare Cluj-Napoca. Scenariu şi regia sunt semnate de Andreea Iacob. Intrarea este liberă.

Joi, 18 octombrie, este programată a cincea ediţie de întreceri sportive pentru deţinuţi, competiţie numită  „Punţi peste ziduri" la care vor participa persoane private de libertate din unităţile penitenciare ale grupului regional Nord-Vest.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase