De ce credem că avem dreptate chiar şi când greşim. Cum se explică mecanismul
0Julia Galef este o scriitoare din SUA care se numără printre fondatorii unui ONG ce-i ajută pe oameni să ia cele mai bune decizii. La bază are studii de statistică şi a făcut cercetare în ştiinţe sociale la şcolile de afaceri ale universităţilor Columbia şi Harvard. La una dintre conferinţele TEDx, faimoase în lume pentru ideile expuse, dar şi pentru minţile luminate care le născocesc, Julia a vorbit oamenilor despre cum se iau corect deciziile.
Julia spune că felul de a gândi al fiecărui om e cea care joacă un rol esenţial în raţionamentele pe care le facem, în deciziile pe care le luăm: „Voi argumenta că a avea un raţionament bun, a face estimări exacte, a lua decizii bune ţine, în principal, de mentalitatea fiecăruia“.
Exemplul dat de ea, pe scena TEDx, e un celebrul scandal politic din istorie: cel al lui Dreyfus. Pe scurt, într-o Franţă a anului 1894, cu o armată antisemită, Statul Major Francez descoperă într-un coş de gunoi o hârtie care dovedea că un ofiţer francez vindea secrete militare nemţilor. S-a făcut anchetă şi toate suspiciunile s-au îndreptat spre Alfred Dreyfus, singurul ofiţer evreu cu grad în armata franceză şi cu un dosar fără pată. S-a comparat scrisul evreului cu cel de pe biletul găsit în coşul de gunoi. S-a stabilit că e acelaşi deşi experţii grafologi nu erau convinşi. Francezii au răscolit tot ca să găsească dovezi, au fost la el acasă, au vorbit cu profesorii lui din şcoală, dar nu au găsit nimic compromiţător.
Totuşi, l-au trimis în judecată şi l-au găsit vinovat. I-au rupt sabia în două şi însemnele de ofiţer într-o piaţă publică. Şi l-au aruncat într-o închisoare din America de Sud. Deşi Dreyfus a trimis scrisori Guvernului francez susţinându-şi nevinovăţia, nimeni nu l-a ascultat.
„Ce mi se pare cu adevărat interesant în Cazul Dreyfus, e întrebarea: de ce ofiţerii erau atât de convinşi că Dreyfus era vinovat? Adică, poţi chiar crede că îi înscenau ceva, că voiau să-l înfunde cu bună ştiinţă. Dar istoricii nu cred că a fost aşa. Din ce ştim, ofiţerii chiar credeau că rechizitoriul lui Dreyfus era solid. Asta ne face să ne întrebăm: ce se poate spune despre mintea umană dacă putem considera că dovezi atât de şubrede pot fi de ajuns pentru condamnarea unui om?“, se întreabă Julia Galef.
În opinia sa, motivaţiile, conştiente sau nu, dorinţele şi temerile noastre modelează felul în care interpretăm informaţia. Astfel, zice ea, se explică de ce vrem ca unele informaţii, unele persoane să învingă într-o competiţie sportivă, politică etc:
„Inconştient, judecata noastră e puternic influenţată de tabăra care vrem să câştige. Şi asta e omniprezentă. Asta modelează felul cum privim sănătatea, relaţiile noastre, cum decidem pe cine votăm,ce considerăm corect sau etic. Ce mă sperie cel mai mult la argumentaţia motivaţională, mentalitatea de soldat, e cât de inconştientă e. Putem gândi că suntem obiectivi şi nepărtinitori şi, totuşi, distrugem viaţa unui om inocent“.
Cu toate că un colonel francez a găsit dovezi că se scurg informaţii militare şi după ce Dreyfus a fost închis, nimeni nu l-a ascultat. Ba, l-au închis şi pe el. Însă a reuşit după 10 ani.
„De ce unii oameni, cel puţin câteodată, sunt capabili să-şi învingă prejudecăţile şi motivaţiile şi încearcă numai să vadă faptele şi dovezile cât mai obiectiv cu putinţă? Răspunsul este emoţional. Aşa cum mentalitatea soldatului izvorăşte din emoţii ca defensiva ori tribalismul, aşa e şi la cercetaş. Doar că izvorăşte din alte emoţii. De exemplu, cercetaşii sunt curioşi. E mai probabil să spună că simt plăcere când află informaţii noi sau o pornire să rezolve o enigmă. E mai probabil să se simtă intrigaţi când dau peste ceva ce le contrazice aşteptările“.
Julia subliniază că dacă vrem să ne îmbunătăţim judecata ca indivizi şi ca societăţi avem nevoie de principii şi de o mentalitate de cercetaş care ne ajută să privim lucrurile obiectiv. Întrebările cu care îşi încheie prelegerea la TEDx sunt relevante:
„Ce vă doriţi cel mai mult? Doriţi să vă apăraţi convingerile? Sau doriţi să vedeţi lumea cât mai clar cu putinţă?“.
Mai puteţi citi:
Cum a evoluat inteligenţa umană de-a lungul timpului. De ce suntem mai deştepţi decât bunicii noştri