Cum arată misteriorul iepure Ili Pika, pe care oamenii îl întâlnesc o dată la zeci de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Munţii Tian Shan din China unde a fost zărit iepurele  FOTO: www.iucn.org

În nord-vestul Chinei trăieşte (cel puţin teoretic) o specie de iepure de talie mică, animal care nu a fost zărit de vreo 20 de ani. Despre aceşti iepuri se ştie că vieţuiesc printre stânci înalte, de la 2.800 de metri în sus.

Specialistul Li Weidong, pensionat de ceva vreme, şi-a petrecut întreaga carieră documentând şi protejând o specie rară de iepure: Ili Pika. Aceasta trăieşte doar în China, în munţii din nord-vest şi a fost zărit foarte rar de oameni. 

Din cercetările sale, Li Weidong a ajuns la concluzia că această specie de iepure are circa 1.000 de exemplare, adică mai puţine exemplare decât urşii Panda, notează BBC, într-un material din 2015.

Conservaţionistul a zărit prima dată iepurele în 1983: „Urcam de vreo patru ore munţii şi când am luat o scurtă pauză am zărit umbra unei mici creaturi fugind în zonă. M-am aşezat pe câteva stânci şi brusc două urechi de iepure au ieşit din crăpătura dintre două stânci. Se uita la mine. Cred că e cea mai frumoasă şi mai bizară creatură pe care am văzut-o vreodată. Nu mi-a venit să cred“, le mărturisea Li Weidong celor de la BBC.

El a botezat iepurele cu numele Ila Pika după locul unde l-a zărit. Potrivit goodfullness.com, Ili Pika e cunoscut în lumea ştiinţifică drept Ochotona iliensis, trăieşti în găuri între stânci la altitudini de 2.800 sau chiar 4.000 de metri. Sunt obişnuiţi să vieţuiască în zone foarte reci şi să se hrănească cu ierburi găsite pe munţii Tian Shan.

După anii 80, Li Weidong l-a mai zărit în urmă cu vreo 5 ani, mai arată sursa citată. 

FOTO: http://goodfullness.com

Mai puteţi citi:

VIDEO Instinct de mamă. Cum şi-a salvat o tigroaică puiul abia născut, care respira cu mare greutate

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro