Cum a ajuns un șofer din Cluj să fie amendat cu 12.000 de lei. A călcat în picioare Codul Rutier

0
Publicat:

Un bărbat din Cluj a primit amenzi în cuantum de 12.000 de lei pentru încălcarea mai multor prevederi ale Codului Rutier. În plus, el este și cercetat penal.

Șoferul inconștient și-a abandonat mașina într-un sat de lângă Cluj

Un șofer rebel din Cluj nu s-a lăsat până când nu a fost amendat cu suma de 12.000 de lei, pentru încălcări repetate ale Codului Rutier. Și nu doar atât. Acum, bărbatul în vârstă de 29 de ani este cercetat penal şi a fost reţinut de polițiști, scrie News.ro. Totul pentru că a sfidat legea și pe polițiști și a condus de mai multe ori autovehicule fără a avea permis.  

Potrivit sursei citate, bărbatul a ajuns în arestul Poliţiei, pe bază de ordonanţă de reţinere emisă pentru 24 de ore, după ce a fost prins de către poliţişti de două ori, în mai puţin de o săptămână, încălcând regulile de circulaţie şi conducând fără permis.

Prima dată s-a întâmplat pe 12 mai și a fost prins de oamenii legii după ce a încercat să fugă. Incidentul a avut loc în jurul orei 01.20, când poliţiştii Biroului Rutier au efectuat semnal regulamentare de oprire, folosind semnalele acustice şi luminoase, autoturismului la volanul căruia se afla șoferul rebel. Bărbatul a refuzat să respecte indicațiile polițiștilor și a fugit, după care și-a abondat mașina în extravilanul localităţii Popeşti. Pe baza cercetărilor efectuate de anchetatori s-a dovedit că avea dreptul de a conduce suspendat.

Și-a bătut joc din nou de lege

Și pentru că a crezut că poate face ce vrea fără să fie tras la răspundere, doar câteva zile mai târziu s-a întâlnit din nou cu polițiștii și din nou a avut probleme. De data aceasta și mai mari. Totul s-a petrecut în data de 19 mai, în jurul orei 06.50, când poliţiştii l-au surprins în momentul în care circula cu un motociclu pe strada Victor Babeş din Cluj. Agenţii care l-au oprit au constatat că acesta nu are permis de conducere corespunzător pentru categoria din care vehiculul face parte și l-au reținut. Așa s-a ales cu o amendă de 12.000 de lei, pentru încălcarea repetată a legii, dar și cu dosar penal.

Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare de peste 12.000 de lei, pentru încălcarea în mod repetat a mai multor reguli de circulaţie, respectiv încălcarea marcajului longitudinal continuu, neoprire la semnalul regulamentar al poliţistului, circulaţie pe sensul opus de mers, conducere agresivă, nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Poliției Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”