Compania auto interesată să investească sume uriaşe în România. A mai tatonat piaţa locală, dar a ales atunci Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

O companie auto se află în negocieri avansate cu autorităţile române şi ar putea să producă maşini în România, în următorii ani.  Investitorul ar vrea să închirieze integral un parc industrial de 150 de hectare, la Cluj.

Skoda ar putea fi constructorul interesat de o inves­ti­ţie în România, la Cluj, potrivit datelor din piaţa auto, scrie ZF. Tot Grupul Volkswagen, tot pentru o uzină Skoda s-a mai uitat la România în anii 2018-2019, însă la acea vre­me decizia iniţială a fost aceea de a investi în Turcia, mai menţionează sursa citată, care explică motivele pentru care nemţii ar fi din nou interesaţi din România. 

Astfel, compania germană a renunţat ulterior la Turcia pe fondul evoluţiei regiunii, iar pandemia din 2020 a scos din discuţie orice investiţie nouă. 

Investiţia ar porni de la câteva sute de milioane de euro şi ar putea să demareze într-un an sau doi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a evitat să dea numele companiei, dar a oferit alte detalii. „Nu ţin secret pentru că aş fi eu secretuos, dar companiile mari pretind de fiecare dată discreţie şi sunt de acord să facă informaţiile publice abia atunci când se semnează o înţelegere”, a punctat Tişe.

Potrivit spuselor sale, investitorul s-a arătat interesat de un teren de 150 de hectare, mai precis de parcul industrial Tetarom 5 de situat la mai puţin de 15 kilometri de Cluj, în comuna Luna. „Am avut o discuţie şi cu Primăria Luna şi credem că parcul va fi ocupat mai repede decât ne-am aşteptat”, a mai spus Tişe.

Argumentele Clujului

Loculul nu a fost ales întâmplător, ci este unul strategic. De aici, investitorul ar avea acces imediat atât la autostradă, cât şi la aeroport, ceea ce ar fi esenţial pentru exportul maşinilor sau a componentelor auto care ar putea fi fabricate în România. Nu în ultimul rând, în această zonă există şi forţă de muncă calificată, iar Clujul are universităţi cu profil tehnic bine cotate la nivel european. În plus, Clujul este aproape de graniţa de vest a România, astfel că are un avantaj şi din punct de vedere geografic.

Investiţia ar veni într-un moment delicat pentru economia României, ca şi la nivel mondial. Creşterea preţurilor utilităţilor şi hyperinflaţia au făcut ca estimările privind creşterea economică a României să fie revizuite în jos. În plus, tensiunile din zonă, de la graniţa Ucrainei cu Rusia ar putea da naştere unor noi probleme economice.

În România, principalele investiţii în industria auto au fost făcute de Renault şi Ford. Cele două companii uriaşe au investit miliarde la Mioveni, respectiv Craiova. În trecut, România a mai negociat şi cu alte companii importante din acest domeniu. Peugeot, Volkswagen şi Mercedes sunt numai două dintre numele care au mai tatonat terenul şi au purtat negocieri importante cu autorităţile române, dar nu au ajuns la un acord.

Ultimii au fost cei de la Mercedes şi Volkswagen, în intervalul 2016-2018. Mercedes a ales însă să investească în Ungaria vecină, la Kecskemet, după ce negociaseră şi cu România şi Polonia. Atunci, România a pierdut din cauza infrastructurii precare o investiţie de peste 800 de milioane numai într-o primă fază, dar care ar fi atras în următorii ani alte investiţii uriaşe din partea partenerilor companiei auto. Volkswagen s-a îndreptat spre Turcia după ce fusese interesată iniţial şi de România, însă problemele din această ţară i-au făcut pe germani să se răzgândească, astfel că ţara noastră ar putea deveni o soluţie.

Vă mai recomandăm şi:

O nouă investiţie uriaşă în România. O companie auto vrea un teren de 150 de hectare pentru viitoarea fabrică

Undă verde pentru un nou drum expres în România. Va lega două oraşe importante 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”