Clujul va avea primul patinoar care va funcţiona şi pe timpul verii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii vor putea patina la Polus şi pe timpul verii

Polus Center va inaugura în acest weekend patinoarul EverIce. Având o suprafaţă de 336 metri pătraţi, patinoarul EverIce beneficiază de ultima tehnologie în domeniu, fiind singurul patinoar  din oraş care va fi deschis pe tot parcursul anului.

Astfel, timp de 365 de zile clujenii vor putea să practice unul dintre cele mai populare sporturi de iarnă pe o suprafaţă sintetică specială care, spre deosebire de suprafeţele de gheaţă, îşi păstrează proprietăţile indiferent de anotimp şi de condiţiile climatice.

Patinoarul va fi deschis publicului cel mai probabil în această seară. "Totul depinde de vreme. Sunt nişte plăci, şi ca ele sa poată fi montate avem nevoie de condiţii meteo favorabile. Sperăm ca până diseară patinoarul să fie funcţional", a declarat Adrian Oancea, purtătorul de cuvânt al Polus Center.

Coeficientul de alunecare al patinoarului este 98%, iar clienţii vor avea la dispoziţie patine profesionale ascuţite, precum şi un spaţiu încălzit în care vor putea să se schimbe.

Patinoarul va funcţiona zilnic începând cu ora 10.00, iar preţul unui modul de o oră şi jumătate este cuprins între 7 şi 10 lei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG