Clujeanul Horaţiu Secaşiu, stăpânul mărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horaţiu Secaşiu în timpul unei scufundări efectuate în Egipt

Programatorul Horaţiu Secaşiu (28 de ani) are un hobby scump şi periculos - scufundările. O expediţie de scufundări costă circa 1.000 de euro, la care se adaugă echipamentul de circa 4.000 de euro. Clujeanul, care a făcut expediţii în Egipt şi Croaţia, spune că pasiunea lui merită toţi banii.

„Odată ce te-ai hotărât că vrei să practici acest hobby, înseamnă că ţi-ai făcut socotelile şi mai eşti dispus să mănânci şi iaurt pentru o bucată de echipament”, îşi începe povestea programatorul de 28 de ani Horaţiu Secaşiu, unul din puţinii scufundători recreaţionali din Cluj.

Practică acest sport de mai bine de doi ani, timp în care a bifat câteva expediţii în Croaţia şi Egipt, dar şi pe litoralul românesc. Nota de plată pentru un asemenea hobby nu este deloc de neglijat. Preţul unui curs de brevetare porneşte de la 300 de euro, cursuri ce trebuie mereu actualizate, în funcţie de dificultatea sau de adâncimea la care vor avea loc scufundările, iar o expediţie de o săptămână în Egipt sau Croatia, cele mai accesibile locaţii pentru practicarea acestui sport, costă aproximativ 1.000 de euro.

Îşi riscă viaţa cu fiecare scufundare

Doar preţul unui echipament complet este cuprins între 4.000 şi 5.000 de euro. Echipamentul trebuie, însă, revizuit anual şi schimbat o dată la trei ani. Şi asta pentru că orice defecţiune tehnică poate fi fatală. Din cauza numărului redus de practicanţi ai sportului, găsirea partenerului de scufundare, una dintre cele mai importante aspecte în acest sport, este extrem de dificilă. „Trebuie să-ţi găseşti un partener pe care-l cunoşti foarte bine, care nu-ţi pune viaţa în pericol, prin manevrele lui şi în caz de nevoie te poate şi ajuta”, a explicat Horaţiu Secaşiu.

Lupta pentru supravieţuire

Una din puţinele alternative pentru găsirea unui partener este forumul  scubaboard.ro, singurul de acestgen din România. Aşa a reuşit şi programatorul Horaţiu Secaşiu (28 de ani) să se alăture unui grup de scufundători bucureşteni, în număr de 34, cu care a participat la o expediţie de o săptămână, în Egipt, în luna mai a acestui an. Pentru că nu se cunoşteau foarte bine „check-drive”-ul, înainte de scufundare, a fost esenţial. Prin acest procedeu, scufundătorii observă cum se manifestă în apă partenerul, cum respiră sau cum înoată. „Dacă intri în apă şi vezi că partenerul tău respiră ca o locomotivă, dacă e stresat, e un semn că să mori ori tu, ori el”, a conchis Secaşiu.

Dacă intri în apă şi vezi că partenerul tău respiră ca o locomotivă, e un semn că ori mori tu, ori el
Horaţiu Secaşiu, scufundător

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €