Cei trei turişti clujeni, căutaţi în Retezat, au fost găsiţi la Refugiul Bucura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei turişti care erau căutaţi duminică în Masivul Retezat de echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au fost găsiţi la Refugiul Bucura, într-o stare de sănătate bună, ei urmând să fie conduşi spre Cabana Genţiana.

Turiştii, doi tineri de 21 de ani şi o fată de 20 de ani, sunt din Cluj-Napoca şi au plecat sâmbătă spre Vârful Peleaga (2.509 m) şi refugiul de lângă lacul Bucura, dar s-au rătăcit din cauza ninsorii, a viscolului şi a ceţii.

Sâmbătă noaptea spre duminică, în jurul orei 2.00, tinerii au cerut ajutor la 112, după ce au ajuns într-o zonă cu semnal de telefonie mobilă, ei fiind îndrumaţi spre Refugiul Bucura, aflat la circa o oră de mers de locul în care se găseau.

"Turiştii au ajuns la Refugiul Bucura şi au rămas acolo peste noapte. Sunt într-o stare de sănătate bună. Am trimis o echipă de salvamontişti acolo, pentru că în zonă nu este semnal GSM şi am dorit să fim siguri că turiştii au ajuns cu bine la acest refugiu", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, grupul a mai încercat să plece spre Refugiul Bucura şi în cursul zilei de vineri, dar a fost întors din drum de salvamontişti pentru că în zonă era ceaţă şi vântul bătea cu putere.

Mia puteţi citi:

VIDEO Turişti înzăpeziţi în Masivul Bucegi

Rătăciţi de Ziua Femeii, într-o drumeţie romantică. Doi turişti au fost găsiţi datorită coordonatelor oferite prin telefon

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”