Cea mai strălucită jucătoare de fotbal din România. De ce este considerată un Mircea Lucescu în variantă feminină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana este jucător-antrenor la campioana en-titre, „U” Cluj FOTO Facebook/ Ioana Bortan

Căpitanul echipei naţionale feminine de fotbal, Ioana Bortan (29 de ani), a devenit antrenor. Tânăra pregăteşte campioana „U“ Olimpia Cluj şi, în paralel, va continua să joace atât pentru prima reprezentativă, cât şi pentru formaţia de club.

Clujeancă „prin adopţie“, aşa cum îi place să spună, Ioana Bortan e originară din Sighişoara şi s-a mutat în oraşul de pe Someş în timpul studiilor universitare. 

Licenţiată în Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, fotbalista are şi un master în Antrenament şi performanţă sportivă. Acesta a fost şi punctul ei de pornire spre o carieră în antrenorat. „Am mai cochetat cu antrenoratul în trecut, am pregătit un timp naţionala feminină Under 15, apoi am fost secund la cea Under 19, în 2014. Atunci n-a fost să fie, ceva parcă lipsea şi am preferat să mă concentrez pe cariera mea sportivă, aşa că am renunţat pentru un timp la antrenorat“, povesteşte Ioana.

Mereu zâmbăreaţă şi cu simţul umorului, tânăra acceptă provocarea şi comparaţia cu Mircea Lucescu. La fel ca şi ea, cel supranumit „Il Luce“ îşi începea cariera de antrenor în anii ’80, evoluând, în paralel, ca jucător, la Corvinul Hunedoara.

„Da, sunt şi eu un fel de Lucescu (râde). Pentru mine a fost acum o oportunitate. După ce a plecat domnul Albon (n.r. - Mirel Albon, fostul antrenor, în prezent director tehnic şi selecţioner) au fost <<presiuni>> la adresa mea din partea fetelor. Ele mi-au cerut să preiau postul, după ce am rămas două săptămâni alături de ele. Şi am acceptat“, spune sportiva despre cum a ajuns să şi pregătească „U“ Olimpia Cluj. 

Ioana Bortan este lider şi la echipa naţională feminină de fotbal a României

Deşi nu neagă că şi-ar dori ca, într-o zi, să ajungă la fel ca şi Mircea Lucescu să antreneze şi echipa naţională, nu se grăbeşte. Admite că se află abia la începutul drumului şi că, în acest moment, experienţa ei în antrenorat n-ar recomanda-o pentru postul de selecţioner. „Nu m-am gândit şi nu mă gândesc chiar atât de departe. Poate pe viitor, pe termen lung, da. Probabil că oricine şi-ar dori, undeva adânc în suflet, să fie selecţionerul ţării sale. Dar la mine nu se pune acum problema“, mărturiseşte antrenorarea.

„Mi-a plăcut de Xabi Alonso, iar dintre jucătorii aflaţi în activitate, îmi place de Casemiro. Dintre echipele de club, îmi place Steaua. Sau FCSB, aşa cum îi spun unii, dar eu consider că echipa asta e adevărata Steaua. Ioana Bortan fotbalistă”

Aflată la început în această carieră, Ioana admite că nu-i e uşor, însă se declară norocoasă să le aibă de partea sa pe colegele ei de echipă. Şi cum antrenoarea provine chiar dintre ele, din rândul lor, sportivele nu fac nazuri. „Fetele m-au ascultat până acum, ele mă susţin, n-am probleme cu ele sau cu comportamentul lor. Nu obişnuiesc să mă enervez, ştiu că, dacă una dintre ele greşeşte, nu o face cu intenţie. Plus că greşelile sunt, în fond, fireşti, cu toţii mai şi greşim“, susţine antrenoarea.

Visează să se califice cu naţionala la Campionatul European

Ioana joacă fotbal de 10 ani, iar postul pe care s-a consacrat e cel de mijlocaş defensiv. În acest timp, a strâns zeci de selecţii pentru reprezentativa României şi a devenit lider, fiind desemnată căpitan de echipă. La fel şi la echipa sa de club, „U“ Olimpia Cluj, cu care a câştigat mai multe titluri naţionale şi a reuşit să ajungă până în sferturile de finală în UEFA Champions League, performanţă care n-a fost egalată de nicio echipă românească, cel puţin până în prezent.


Ioana ştie să fie şi elegantă în afara terenului de fotbal FOTO Facebook/ Ioana Bortan

„Acum, la <<U>> Olimpia avem echipa mult întinerită, mi-e greu să mă gândesc că am putea să depăşim această performanţă prea curând. Dar e o provocare pentru noi şi ne vom bate până când, într-o zi, o vom depăşi. Iar cu echipa naţională visez la o calificare. În preliminariile pentru Campionatul European avem o grupă grea, dar echilibrată, din care mai fac parte Belgia, Elveţia şi Lituania. Avem şansa noastră, prima echipă din fiecare grupă se califică direct, iar cele mai bine clasate patru echipe de pe locurile doi în grupele lor merg şi ele direct la Campionatul European. Celelalte echipe care se vor clasa pe locurile secunde în grupele lor vor juca meciuri de baraj“, a explicat Ioana Bortan.

E PR la o firmă de IT

Şi pentru că salariile în fotbalul feminin sunt departe din cele de la masculin, Ioana îşi împarte ziua între antrenamente şi locul de muncă la o firmă de IT, unde se ocupă de mai mulţi ani de partea de comunicare. „Am ajuns acolo printr-o întâmplare. Iniţial, nu-mi doream să lucrez, dar s-a întâmplat să ajung acolo acum câţiva ani şi să realizez că e un job care mi se potriveşte, pentru că de felul meu sunt o persoană veselă şi comunicativă“, mărturiseşte tânăra.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători