Ce au spus la Poliţie fermierii care au realizat mesajele anti-PSD pe câmp: „Nu e un mesaj trivial adresat PSD, ci unul de protest”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Bobiş şi Alexandre Lacaille, fermierii care au făcut micul sat Sâmboleni, situat la 53 de kilometri de Cluj-Napoca, cunoscut în întreaga ţară datorită celor două mesaje anti-PSD realizate pe doi versanţi ai unui deal, au fost chemaţi duminică la Poliţie să dea declaraţii.

„Vinovaţi” de aceste lucrări sunt fermierii Sorin Bobiş, clujeanul care a iniţiat în ianuarie 2018 „Marşul speranţei” – în cadrul căruia mai multe persoane au parcurs 450 de kilometri pe jos de la Cluj la Bucureşti pentru a protesta faţă de Legile Justiţiei,  şi Alexandre Lacaille, un francez care s-a apucat de agricultură în comuna Cămăraşu. Sorin Bobiş a explicat pentru „Adevărul” povestea celor două „mesaje extraterestre”, aşa cum le numeşte. 

Chemaţi la Poliţie

Primul mesaj „M... PSD”, ale cărui litere au 60 de metri înălţime şi 3 metri lăţime, a fost realizat joi, însă Alexandre Lacaille a avut această idee încă din primăvară. Pe lângă faptul că fotografiile postate de Bobiş pe Facebook au devenit virale, iar ştirea a fost rostologită în toată presa din România, „opera” a atras şi atenţia Poliţiei. O echipă de la Poliţia Apahida a fost trimisă, vineri, să-i convingă pe cei doi clujeni, Sorin Bobiş şi Alexandre Lacaille, să modifice textul. Proprietarul terenului Alexandre Lacaille a explicat pentru „Adevărul”: „Nu au vrut să ştergem de tot, doar primul cuvânt nu le-a plăcut, ne-au cerut să modificăm acolo ceva. Mi-au spus că au primit ordin de Bucureşti în acest sens”. Pentru că au refuzat să facă acest lucru, celor doi li s-a cerut să dea declaraţii, duminică, la postul regional de Poliţie Apahida. „Acţiunile poliţiştilor au avut un scop preventiv, întrucât fapta ar putea fi încadrată în categoria contravenţiilor prevăzute de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un răspuns către „Adevărul” al Poliţiei Cluj. 

Acesta este mesajul cel mai vizibil realizat de cei doi fermieri. Practic, cei care trec pe DN 16 între Cluj-Napoca şi Reghin nu au cum să nu-l vadă. FOTO: Sorin Bobiş

 

Primul mesaj a fost doar un test. Inspiraţi de maşina cu numere Anti-PSD

Cei doi clujeni nu s-au lăsat intimidaţi şi au „recidivat”, au făcut pe celălalt versant al dealului un nou mesaj la fel de mare: „VĂ VEDEM”.

„De fapt, primul mesaj a fost doar un test, are o orientare care nu-i permite să fie văzut doar din avion. Dacă eşti cu maşina îl vezi numai dacă te apuci să-l cauţi. Cel de-al doilea, însă este orientat astfel încât să fie văzut de pe DN 16, drumul care leagă Cluj-Napoca de Reghin. Practic nu poţi să treci pe acolo şi să nu-l vezi”, explică Bobiş. Acesta mai susţine că iniţial au vrut să scrie alt mesaj, dar au fost inspiraţi maşina din diaspora cu numere „M... PSD”. Cel de-al doilea mesaj a fost inspirat de protestele tăcute „Vă vedem”, care s-au organizat regulat în faţa sediului PSD din Sibiu. 

Duminică, la Poliţia Apahida, Sorin şi Alexandre au vorbit cu un comandat de poliţie despre cele două mesaje: „A fost pur şi simplu o discuţie. Ne-au cerut să dăm declaraţie, dar am refuzat, noi consultându-ne înainte cu jurişti, şi nu au insistat. Nu aveam de ce să dăm declaraţii.” Bobiş a precizat că „toate acţiunile noastre au ceva în comun: sunt non-violente, ne bazăm pe originalitate şi încercăm să ne încadrăm în spaţiul legal”. 

Ce le-a spus poliţiştilor: „Nu e un mesaj trivial adresat PSD, e un mesaj de protest”

Legat de caracterul „pornografic” al primului mesaj, aşa cum li s-a reproşat de către poliţişti, Bobiş spune ce le-a explicat poliţiştilor: „Cuvântul poate să aibă şi alte conotaţii, dar noi am preluat expresia ca mesaj de protest. Nu e un mesaj trivial adresat PSD, e un mesaj de protest care se aliniază cu alte mesaje de protest . Situaţia este la fel ca în cazul VĂ VEDEM”. El a mai precizat că textele au fost „scrise” cu tractoarele pe terenuri după ce s-a făcut recolta: „Au fost tot felul de comentarii care spuneau că ne batem joc de recoltă sau chestii de genul acesta. Trebuie să precizez că desenele au fost făcute pe mirişte, adică pe terenul de pe care am recoltat cu câteva zile înainte şi vor rămâne vizibile încă 2-3 săptămâni când încep arăturile de toamnă”. 

Tractoare cu GPS

Bobiş a mai explicat că mesajele au fost trasate cu ajutorul sistemului GPS de pe tractoare. „Nu s-a trasat nimic fizic pe teren. Am putut să realizăm mesajele datorită sistemului GPS al tractoarelor, care pot fi setate să-ţi indice direcţia pe care trebuie s-o iei. Am arat zona astfel încât să formăm literele. Toată operaţiunea a durat circa 3 ore”, a explicat Bobiş. 

Citeşte şi

FOTO VIDEO Un nou mesaj uriaş „decupat“ în câmp pentru Guvernul PSD: „Noua postare din teren are orientare sud-est, taman spre Bucureşti“

Clujeanul care şi-a decupat pe câmp un mesaj uriaş anti-PSD spune că Poliţia l-a rugat „să îl şteargă“

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!