Care este catedrala ortodoxă din România inaugurată de un rege, cu o cupolă inspirată după o moschee şi la care a lucrat un adept al incinerării?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catedrala Ortodoxă a Clujului   FOTO: arhiva Adevărul

În perioada interbelică se inaugura în România o catedrală ortodoxă în prezenţa Regelui Carol al II-lea. Unul dintre arhitecţii care au lucrat la proiectarea impunătoarei clădiri, George Cristinel, a ales ca la sfârşitul vieţii să fie incinerat, nu îngropat.

Frumoasa clădire a Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca, faţă-n faţă cu Teatrul Naţional a fost inaugurată în noiembrie 1933, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a prinţului moştenitor Mihai, a Patriarhul României, Miron Cristea.

Construcţia a fost făcută după planurile arhitecţilor George Cristinel (1871-1961) - considerat un mare arhitect român - şi Constantin Pompopiu. Catedrala Ortodoxă, ridicată în anii 1923-1933, a fost primul lăcaş bisericesc de amploare ridicat în Cluj după Marea Unire.

George Cristinel a fost cel care a coordonat până la capăt planurile de execuţie şi a condus lucrările. I-a avut drept colaboratori pe inginerii Tiberiu Eremia, Dumitru Marcu şi Nicolae Bordea, dar şi pe maestrul pietrar Toma Gerstenbrcin. Planurile au cuprins o serie de modele din arhitectura brâncovenească, specifică Ţării Româneşti, fiind foarte evidentă influenţa bizantină, potrivit crestinortodox.ro. Iar cupola catedralei clujenea fost concepută după modelul catedralei Sfanta Sofia, azi muzeu, în vremuri de odinioară moschee şi scaun episcopal al Patriarhului Ortodox de Constantinopol.

Imagini de la ridicarea Catedralei Ortodoxe din Cluj (foto stânga, credit: crestinortodox.ro) şi placa comemorativă dedicată celor care au ridicat biserica (foto dreapta, credit foto: crestinortodox.ro)

George Cristinel, de al cărui nume se leagă proiectarea Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca, a ales să fie incinerat, potrivit istoricului ardelean Marius Rotar. Alte lucrări semnate de acesta au fost planurile pentru Mausoleul de la Mărăşeşti, Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii, Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Orăştie, Casa Universitarilor din Cluj.

, afirma, în mai 2014, pentru „Adevărul“, arhitectul clujean Şerban Ţigănaş.

Mai puteţi citi:

Arhitecţi, constructori de biserici, adepţi ai incinerării. „Mă întreb dacă preoţii care slujesc în bisericile proiectate de Traianescu nu simt uneori gustul cenuşii“

A crescut numărul incinerărilor după cazul Nicolaescu? „Opinia publică n-a simpatizat cu cauza cremaţiunii“

România anului 1900, model pentru cremaţioniştii sârbi. Acum, în secolul al XXI-lea, e invers

Autorul primei cărţi despre incinerare din România: „Nicio personalitate incinerată nu şi-a pierdut din respectul neamului românesc!“

Autorul primei cărţi despre incinerare cere public ca Biserica Ortodoxă să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat

S-a deschis prima casă funerară de incinerare din România. Oferă un produs nou: contractul funerar din timpul vieţii, plătibil în rate, cu consiliere pentru familie

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos