Călăul Clujului, Mihai Patriciu: „Aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut“
0Mihai Patriciu a fost şef al Securităţii din Cluj între 1944 şi 1948, patru ani în care mulţi şi-au găsit sfârşitul în chinuri. A murit în 1996 şi a avut o bătrâneţe liniştită fără a fi deranjat de nimeni pentru suferinţele produse familiilor celor pe care i-a ucis.
Numărul mare de crime produse într-un timp scurt şi amploarea asasinatelor - de la o persoană se ajunsese la grupuri - au atras atenţia şefilor Securităţii care au trimis ofiţeri în control.
„Acţiunile“ lui Mihai Patriciu erau atât de multe şi căpătaseră aspectul unor execuţii în masă, potrivit Revista 22.
La Cluj au fost trimişi mai mulţi ofiţeri care au cercetat şi aflat modul real în care au fost ucise toate persoanele amintite.
Patriciu însă nu s-a deranjat prea tare de prezenţa acestora, le-a zis doar subordonaţilor să fie mai atenţi:
„în cazuri din astea aşa trebuie să procedăm ca nimeni să nu ştie şi să nu afle că cine a făcut (...) ceea ce s-a făcut s-a făcut bine şi nu regretă nimeni, dar metoda sau procedura ca atare, adică să nu se afle că cine a făcut lucrul“.
Securiştii i-au interzis lui Patriciu să mai ucidă.
Şi l-au transferat la conducerea Direcţiei regionale Braşov, perioadă în care foştii luptători din Spania, asemeni lui, nu erau bine văzuţi.
Stalin bănuia că o bună parte dintre aceştia ar fi fost recrutaţi ulterior de serviciile de spionaj capitaliste, dar şi de data asta Patriciu a scăpat: nu i se pune ala îndoială loialitatea faţă de regim şi beneficia de susţinerea lui Teohari Georgescu, ministru de Interne.
Cariera torţionarului Patriciu în Securitate a luat sfârşit odată cu îndepărtarea protectorului său, Teohari Georgescu, din conducerea partidului şi a MAI.
În iulie 1952, a fost destituit şi trecut în rezervă. Noua conducere a ministerului nu mai avea încredere în acei ilegaliştii consideraţi apropiaţi grupului deviatorilor de dreapta. Însă, peste câţiva ani, partidul a apelat însă iarăşi la el şi: avea nevoie de o mână de fier la Uzinele Metalurgice Reşiţa, unde l-a numit director general al întreprinderii. S-a remarcat prin stricteţea pe care o impunea angajaţilor.
Nu a stat mult în această funcţie şi s-a întors la Cluj unde şi-a trăit bătrâneţea nestingherit de nimeni.
La Plenara din aprilie 1968 i s-a reproşat, culmea, un singur lucru: comportamentul dur pe care-l avusese faţă de propriii subordonaţi - se ştia că Patriciu nu ezita să aplice corecţii fizice umilitoate acelor angajaţi ce nu-i îndeplineau întocmai dispoziţiile.
Mai puteţi citi: