Cadu: "Cu Steaua e derby, chiar dacă noi suntem pe 8 şi ei pe 6"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, a declarat marţi, înaintea antrenamentului, că îşi doreşte să câştige meciul de sâmbătă cu Steaua, echipă pe care n-a învins-o niciodată în carieră.

“Meciul cu Steaua este un derbi, chiar dacă noi suntem pe 8 şi ei pe 6. Eu n-am reuşit să câştig împotriva lor de când am venit la CFR. Dică este un jucător important, mai ales că în ultimele meciuri a fost în formă foarte bună”, a spus Cadu.

"Dorinel Munteanu merită titlul, iar Oţelul e o echipă cu atitudine. Le va fi greu în Liga Campionilor, dar pot face 3-4 puncte", a mai spus acesta.

“Meciul cu Steaua este ultimul al sezonului. Vrem să facem un joc bun şi să plecăm în vacanţă lăsând o impresie bună. Mi-aş dori să fie un meci mai cu miză, dar noi ne-am ratat obiectivele”, a declarat şi Rada.

CFR Cluj va juca împotriva Stelei sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj.

Mai multe pentru tine:
„Mi-au trebuit 43 de ani..Doamne, ce colț de rai” Mirela Vaida, cucerită de un loc de poveste din România
Șefa Inspecției Judiciare critică dezbaterea publică pe tema pensiilor magistraților: „Este coborâtă într-o zonă de non-profesioniști”
Un băiețel de șapte ani a dispărut de acasă. A bătut la ușă după 10 ani. Părinții au încremenit când l-au văzut
Nu mai face mămăliga doar în apă! Secretul care o face mai gustoasă și cremoasă. E trucul păstrat de gospodinele de la țară
Comuna din România care devine atracție turistică de top. Va avea quapark spectaculos și stațiune de ski indoor. Se pregătesc și tobogane impresionante, râuri lente pentru plimbări cu colaci, tuneluri interactive
De ce statuile grecești au organe genitale mici? Idealul masculin și mitul decenței în lumea antică
Rețeta perfectă pentru Postul Adormirii Maicii Domnului! Simplă, rapidă, delicioasă
Declarație tăioasă de la vârful Guvernului. Vicepremierul Tanczos Barna desființează ideea că 11.000 lei e pensie mică. „Să fim tot timpul cu ambele picioare pe pământ”
Ziarist din Vâlcea, amenințat cu moartea de un susținător al lui Călin Georgescu: „Dacă te prind, iau juagărul și îți tai o mână sau vreun picior. Te jupoi de viu” AUDIO
Dacă Elizabeth Hurley e sexy, n-o să-ți vină să crezi cum arată mama ei de 85 de ani în costum de baie!
Prințesa Leonor, sărutată pe obraz de un tânăr chipeș. Cine a îndrăznit să încalce protocolul regal?