Aqua Parcul din Grigorescu, blocat de lipsa investitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproximativ şase ani de litigii legate de teren, proiectul Aqua Parcului din Grigorescu, din zona ştrandului Sun, stă pe loc din nou. De această dată din cauza lipsei investitorilor.

Valoarea minimă a investiţiei în complex a fost estimată la 43,76 milioane de lei, adică aproximativ 10 milioane de euro. Intenţia municipalităţii de a găsi un investitor care să contruiască baza de agrement pe care apoi să o primească în concesiune, s-a dovedit, până acum, un eşec. La prima licitaţie, din luna aprilie a acestui an, nu s-a înregistrat nicio ofertă. Reprezentanţii municipalităţii sperau ca până la sfârşitul verii să demareze construcţia. Primăria mai dă însă o şansă proiectului. O a doua licitaţie va avea loc în 8 septembrie. De această dată reprezentanţii autorităţilor locale speră să aibă oferte de unde să aleagă.

Condiţii flexibile

Pentru a nu pierde un posibil partener interesat de construcţia complexului, reprezentanţii primăriei se declară mai mult decât flexibili şi dispuşi să accepte variaţii pe proiect. „Singura noastră condiţie este ca pe acel teren să fie realizat un aqua park, care să îndeplinească anumite condiţii. Atâta timp cât investitorul respectă acest lucru, nu ne interesează dacă baza de agrement va avea hotel sau bază de tratament pe lângă Aqua Parc. Important este să reuşim să facem un buisness rentabil. Investitorul trebuie să aibă în vedere anumite detalii care ar putea să-i facă afacerea profitabilă", a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Odată finalizat, complexul ar urma să aibă un public-ţintă de 500.000 de locuitori şi să atragă şi turişti în Cluj-Napoca, spun reprezentanţii autorităţilor locale.

Se caută firme experimentate

Motivul pentru care proiectul nu are deocamdată sursă de finanţare, cred reprezentanţii municipalităţii, ar fi contextul economic nefavorabil. „Vorbim de un proiect imens, care necesită finanţare. Banii nu se mai obţin la fel de uşor ca acum 3-4 ani. Sperăm să atragem firme experimentate, care s-au mai ocupat de proiecte de asemenea anvergură", a adăugat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Cerinţele minime de calificare solicitate ofertanţilor prevăd o cifră medie de afaceri pentru anii 2007, 2008, 2009 de minim 50 de milioane de lei, adică aproximativ 11 milioane de euro. O altă condiţie ţine de îndeplinirea în ultimii cinci ani a unui contract prin care să se fi executat lucrări similare.

Energia verde, un atu

Durata contractului de concesiune a fost stabilită la 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional doar o singură dată, pentru o altă perioadă ce nu poate depăşi termenul iniţial. Procedura de achiziţie se va face prin dialog competitiv, criteriul de atribuire fiind cea mai bună ofertă economică. Lucrarea va trebui executată în maxim doi ani de la data semării contractului de concesiune.

Tot în cazul procedurii de atribuire a lucrărilor pentru construirea Aqua Parcului , o condiţie specială, punctată cu zece puncte, este  obligativitatea ca investiţiile să conţină dotări ecologice care să permită obţinerea de energie prin mijloace cât mai puţin poluante.

Bazin olimpic şi spaţii verzi

Pe terenul de 6,3 hectare, viitorul investitor ar urma să construiască o bază de agrement, cu bazine atât acoperite, cât şi în aer liber. Aqua Parcul va trebui să aibă cel puţin un bazin de înot acoperit cu dimensiuni de 50x25 de metri, ştrand cu piscină cu valuri, dar şi plajă, loc de joacă, tobogane şi spaţii verzi, grupuri sanitare, vestiare, spaţii de cazare şi administrative, 26 de camere a câte două paturi, spaţii comerciale şi parcări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online