Anchetă în cazul celor doi tineri clujeni înecaţi în Vaser în timp ce făceau rafting

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi bărbaţi care au murit, luni, în râul Vaser, Maramureş, în timp ce făceau rafting, erau din Cluj-Napoca şi aveau 32, respectiv 34 de ani, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Maramureş. Ceilalţi trei turişti din grup au scăpat nevătămaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Gabriela Liahovici, persoanele decedate găsite, luni, în râul Vaser sunt bărbaţi de 32 şi 34 de ani, din Cluj-Napoca. Este vorba despre un angajat al Curţii de Apel Cluj şi altul al Tribunalului Cluj. Mihai Horaţiu P. avea 34 de ani şi ocupa funcţia de grefier-şef al Secţiei Penale - Curtea de Apel Cluj, iar Mircea Bogdan C. avea 32 de ani şi lucra ca programator la Tribunalul Cluj.

„Cei doi făceau parte dintr-un grup de cinci tineri care au urcat luni dimineaţă cu Mocăniţa. Trei dintre ei s-au reîntors cu Mocăniţa, iar alţi doi au coborât pe râu, cu caiacele. Cadavrul unuia dintre ei a fost descoperit în caiac, la kilometrul 21 al râului, iar al doilea, un kilometru în aval. La faţa locului a ajuns o echipă de cercetare formată din criminalişti care au început o anchetă", a spus Liahovici.

Debitul râului era mare

Râul Vaser are multe praguri şi câteva cascade, iar în zonă s-a topit zăpada recent, astfel că debitul râului este mare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Ioan Mureşan, a confirmat că trupurile a două persoane au fost găsite, luni după-amiază, în râul Vaser, în apropierea localităţii Vişeu: „În urma unui apel la 112, o echipă de pompieri din Vişeu s-a deplasat în zonă pentru a scoate cadavrele din râu. Conform celui care a făcut apelul la 112, cinci turişti au fost văzuţi luni dimineaţa cu două ambarcaţiuni, iar după amiază alţi turişti au descoperit cele două cadavre".

Mureşan a adăugat că, potrivit apelului, celelalte trei persoane ar fi fost dispărute, informaţia fiind însă infirmată ulterior de Poliţie. Conform lui Mureşan, apelul a venit de la un turist aflat în gara din Vişeu, care fusese sunat de alţi turişti, aflaţi în apropierea râului Vaser.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete