Acoperiş făcut scrum la Cluj!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au reuşit să stingă incendiul în scurt timp de la sosire

Două echipaje de pompieri au fost detaşate în această dimineaţă pentru a stinge un incediu izbucnit la o casă de pe strada Decebal, Cluj-Napoca. Acoperişul imobilului a ars aproape complet.

Potrivit autorităţilor, incendiul a fost localizat la acoperişul şi podul imobilului. „Din fericire, nu au existat victime iar incendiul a fost stins în scurt timp”, a declarat căpitanul Felician Borz, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
„Cumnatul a sunat la pompieri, pentru că era plin de fum şi ne-am speriat”, a mărturisit Aurel Jişa, unul dintre vecini. Potrivit unor surse, imobilul al cărui acoperiş a fost cuprins de flăcări era locuit de o familie nevoiaşă care s-a mutat acolo de câteva luni. Ei nu plăteau chirie proprietarilor, care le-au permis totuşi să locuiască în casă.
Pompierii au estimat că incendiul a afectat o suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Ei urmează să desfăşoare investigaţiile specifie pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.