A fost înlocuit cel mai longeviv director din TVR. Irina Radu, preşedintele Televiziunii Române, i-a luat locul lui Romeo Couţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre angajaţii TVR Cluj i-au reproşat lui Romeo Couţi emisiunile în care promova relaţiile României cu Republica Moldova. FOTO: Arhivă personală

Romeo Couţi, directorul postului regional TVR Cluj de circa 15 ani, şi-a pierdut funcţia. Toate mandatele de şefi în TVR au expirat pe 31 martie, iar preşedintele-director general al postului public de televiziune, Irina Radu, a desemnat conduceri interimare până la organizarea concursurilor pe post.

Preşedintele-Director General al Televiziunii Române, Irina Radu, a semant, vineri, deciziile de numire ale noilor coordonatori ai structurilor postului de televiziune, fostele mandate fiind valabile până la 31 martie. „Punem pe primul plan rezultatele şi ceea ce publicul vede la televizor şi de aceea am luat decizia de a fixa obiective clare şi de a face o primă evaluare a noilor manageri după 4 luni”, a declarat Irina Radu, Preşedinte-Director General. „Mai precizez că mandatele interimare pot fi întrerupte în cazul în care se modifică organigrama şi/sau se organizează concursuri”,  a adăugat aceasta.

Şeful TVR Cluj, înlocuit

Printre cei care au fost înlocuiţi se află şi directorul TVR Cluj, Romeo Couţi, unul dintre cei mai longevivi directori de post regional din ţară, care are 15 ani în funcţie. Pentru a nu alimenta conflictul deja existent între fostul director şi mai mulţi angajaţi, Irina Radu, Preşedintele –Director General al TVR, va ocupa funcţia de coordonator cu atribuţii de director. În luna ianuarie, 35 de angajaţi ai TVR Cluj au înaintat un memoriu către conducerea TVR în care îl considera pe Couţi „responsabil de dezastrul în care se zbate acum instituţia”. Romeo Couţi nu a dorit să comenteze situaţia. 

35 de angajaţi împotriva directorului

„Presedintele director-general al TVR, d-na Irina Radu a promis ca va numi oameni noi in funcţiile de conducere, care vor asigura interimatul până la organizarea de concursuri pe posturile respective. Ne-a cerut chiar, într-un mesaj postat pe intranet, să ne exprimăm opiniile vis-a-vis de managementul instituţiei, nemulţumirile pe care le avem şi propunerile pentru îmbunatăţirea activitatii, un "feedback", cum l-a numit d-sa, de care va tine cont în numirile pe care le va face. De la TVR Cluj au plecat zeci de mesaje - unul semnat de 35 de jurnalisti si alte cateva zeci, semnate in nume personal de alti angajati, toate avand un numitor comun- directorul TVR Cluj, Romeo Couti, cel mai longeviv director din SRTV, care le-a supravietuit timp de 15 ani tututor presedintilor-directori generali si pe care il considera responsabil de dezastrul in care se zbate acum institutia”, se arată în scrisoarea trimisă conducerii TVR, în luna ianuarie, de 35 de angajaţi ai instituţiei, din cei peste o sută. 

Noua conducere a TVR Cluj 

Având în vedere că toate mandatele de conducere au expirat, au fost numiţi în funcţii noi şefi la diferite departamente până la 31 decembrie 2017 ori până la schimbarea organigramei sau ocuparea posturilor prin concurs: 
Coordonator cu atribuţii de producător executiv Ştiri, Sport, Programe - Ovidiu Pop

Coordonator cu atribuţii de producător executiv Minorităţi - Gelmarean-Vig Emese

Coordonator cu atribuţii de Şef Serviciu Tehnic Producţie - Olimpiu Pop 

Coordonator cu atributii de Şef Serviciu Economic, Administrativ, Marketing - Mircea Matiş

Coordonator al activităţii Compartimentului Ştiri, Sport - Nicoleta Moldovan. 

Citeşte şi

Scandal la TVR Cluj: 35 de angajaţi şi doi producători executivi îl contestă public vehement pe directorul Romeo Couţi

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."