720 de profesori de geografie vor fi şcoliţi la Cluj pe bani europeni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

720 de profesori din regiunile de dezvoltare de Nord-Vest şi de Centru vor beneficia de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 12 milioane de lei prin proiectul „GeoSpace: Centrul de Geomatică destinat pregătirii complementare a cadrelor didactice preuniversitare din domeniul Geografiei".

Proiectul, cu o durată de 36 de luni, va fi implementat de către Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu S.C. Advanced Studies and Research Center S.R.L.

Obiectivul general al proiectului constă în formarea si dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în domeniul geografiei, prin furnizarea unor noi module de programe de perfecţionare, elaborarea de curriculum şi acreditarea acestora. Grupul ţintă sunt profesorii (titulari și suplinitori) cu specializarea geografie, din mediul urban şi rural, din cele 12 județe ce compun regiunile de dezvoltare de Nord-Vest şi de Centru.

Ulterior, se doreşte extinderea rezultatelor la nivel naţional. În cadrul proiectului se va crea un centru de pregătire la nivel multi-regional pentru cadrele didactice preuniversitare de geografie. De pregătire vor beneficia 504 de cadre didactice din învăţământul secundar inferior şi 216  cadre didactice din învăţământul secundar superior.