Zeci de tone de peşte, confiscate de la braconieri anul trecut. Poliţia a aplicat peste 1.100 de sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braconieri prinşi de autorităţi FOTO Adevărul

Poliţiştii din structurile de ordine publică au confiscat anul trecut peste 27 de tone de peşte şi 46 de kilograme de icre, în urma acţiunilor de combatere a braconajului piscicol, desfăşurate la nivel naţional.

Conform IGPR, poliţiştii au efectuat verificări şi controale, la nivel naţional, pe apă şi pe uscat, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a peştelui şi produselor din peşte. Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, poliţiştii au continuat acţiunile pentru protejarea fondului piscicol.

Au fost organizate aproape 7.400 de acţiuni şi controale, dintre care 3.142 au fost efectuate în apele continentale, 55 în cele maritime teritoriale, 1.843 pe linia legalităţii transportului peştelui şi a produselor din peşte, 1.190 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării peştelui şi produselor din peşte. De asemenea, 423 de controale au fost efectuate în amenajări piscicole şi asociaţii de profil.

Pe parcursul raziilor au fost verificate aproape 4.500 de societăţi comerciale, pieţe, târguri, amenajări piscicole şi asociaţii de profil. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 1.262 de infracţiuni, fapte pentru comiterea cărora sunt cercetate penal peste 1.000 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 257.000 de lei şi au confiscat peste 27 de tone de peşte şi 46 de kilograme de icre, fără documente legale de provenienţă. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării aproape 3.000 de unelte de pescuit, 71 de ambarcaţiuni, 39 de motoare de ambarcaţiuni şi 11 autovehicule. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model