UPDATE Macabru. O femeie din satul Înfrăţirea, decapitată de soţul gelos. Asasinul a încercat să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara din comună, în timpul modernizării

O crimă oribilă a pus pe jar, miercuri noaptea, locuitorii satul Înfrăţirea. O femeia decapitată a fost descoperită într-o baltă de sânge, după ce soţul gelos i-a tăiat gâtul şi a lăsat-o fără suflare. Liniştea comunităţii care numără puţin peste 400 de suflete a fost tulburată de această faptă macabră.


UPDATE. Anchetatorii spun că grozăvia s-a petrecut pe fondul geloziei. Femeia, lipsită de apărare, a căzut victima furiei soţului său, care o bănuia că se iubeşte cu altcineva. Vecinii spun că de multe ori din gospodăria celor doi se auzeau scandaluri. Conflictul a degenerat însă marţi seară, pe 22 iulie. Supărat că nevasta îl înşeală, criminalul, în vârstă de 44 de ani, a pus mâna pe cuţit şi i-a tăiat gâtul soţiei, în vârstă de 38 de ani. Nenorocirea a fost descoperită de unul dintre cei 7 copii ai cuplului. Acesta şi-a găsit părinţii într-o baltă de sânge. Criminalul a încercat să-şi ia viaţa după ce şi-a ucis soţia, însă, deocamdată, este în viaţă. El a fost transportat de urgenţă la un spital din Capitală, însă medicii spun că şansele sale de supravieţuire sunt minime.

Crimă ca-n balada Mioriţa

Devenită faimoasă prin herghelia în care sunt crescuţi 280 de cai din rasele Trăpaş şi Semigreu românesc, Dor Mărunt, comuna care cuprinde şi satul Înfrăţirea, a mai fost, de-a lungul anilor, scena unor asasinate. De exemplu, în 2010, pe 8 august, un cioban era găsit pe un câmp din localitate cu capul crăpat, coastele zdrobite şi cu organele interne rupte. După 9 luni de la comiterea faptei, autorii au fost prinşi, povestindu-le anchetatorilor că i-au luat viaţa lui Alexandru Ispas, de 40 de ani, pentru o bicicletă pe care unul dintre făptaşi i-a împrumutat-o şi nu a mai primit-o înapoi.

Herghelia de la Dor Mărunt

Comuna Dor Mărunt se află în nordul judeţului Călăraşi, la limita cu judeţul Ialomiţa, în zona unde izvorăşte apa ce curge prin valea Culcaţilor (afluent al Mostiştei). Este traversată de şoseaua naţională DN3A, care leagă Lehliu Gară de Feteşti. Oricine a mers spre Litoral pe drumul vechi ştie localitatea Dor Mărunt, aflată între Lehliu şi Călăraşi. Comuna şi-a câştigat notorietatea prin faptul că avea cea mai mare herghelie de cai de rasă din Bărăgan.

Vă recomandăm şi:

Crimă oribilă la Mihai Viteazu. Un minor a ucis în bătaie o bătrână, după ce a încercat s-o violeze

Crimă pasională la Frumuşani. Un bărbat şi-a ucis concubina în bătaie, într-o criză de gelozie

Călăraşi: Crimă ca-n balada Mioriţa la Dor Mărunt


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete